Roberto Speranza a explicat, într-un interviu în La Repubblica, că Agenţia Italiană a Medicamentelor (AIFA) „oferă posibilitatea unei a doua doze la 42 de zile, ceea ce permite recuperarea a două sau trei săptămâni, lucru care poate fi util în această fază”. Este un pas înainte pentru a putea injecta cu o primă doză un număr mai mare de persoane, a adăugat acesta.

Totuşi, oficialul nu a precizat de când anume va începe să se aplice această măsură.

În ceea ce priveşte prioritatea la vaccinare, ministrul a menţionat că în prezent sunt programate persoanele de peste 80 de ani, urmează cei între 70 şi 80 de ani, iar în câteva săptămâni cei de peste 60 de ani vor putea să se prezinte la centre fără restricţii pentru a se vaccina cu serul AstraZeneca rămas nedistribuit.

Speranza a dat asigurări că toate persoanele de peste 80 de ani vor fi vaccinate în aprilie şi că, până la sfârşitul lui iunie, acelaşi lucru va fi valabil şi pentru persoanele de peste 60 de ani, al căror număr se ridică la 18 milioane. Pentru aceasta, ministrul italian a indicat că în acest trimestru sunt aşteptate să sosească 50 de milioane de vaccinuri, plus alte 7,3 milioane de vaccinuri cu serul Johnson & Johnson, ceea ce va oferi un impuls campaniei de vaccinare, afectată de importante întârzieri.

Citeşte şi:

Duhovnicul bărbatului bătut de polițiștii de la Secția 16 și mort din „cauză neprecizată”: „Mi-a spus că a primit amenințări pe telefon de pe numere necunoscute”

REPORTAJ. Cum i-a sprijinit statul german pe doi români să-și păstreze afacerea în pandemie. „Ei sunt copiii Europei”

O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
PARTENERI - GSP.RO
O femeie a intrat într-un centru de vaccinare și i-a dat pe ascuns un bilet asistentei. Aceasta a chemat urgent poliția
Florin Busuioc, UMILIT public de fiul pe care a ales să îl uite. Tânărul a devenit obscen pe social media VIDEO
Playtech.ro
Florin Busuioc, UMILIT public de fiul pe care a ales să îl uite. Tânărul a devenit obscen pe social media VIDEO
Animație grafică. Cum s-a petrecut accidentul cu cinci morți de la Nistorești. Martor: ”A zburat prin aer şi altă maşină a trecut pe sub el”
Observatornews.ro
Animație grafică. Cum s-a petrecut accidentul cu cinci morți de la Nistorești. Martor: ”A zburat prin aer şi altă maşină a trecut pe sub el”
Horoscop 19 mai 2021. Racii ar fi bine să nu acorde prea multă atenție replicilor acide ale apropiaților
HOROSCOP
Horoscop 19 mai 2021. Racii ar fi bine să nu acorde prea multă atenție replicilor acide ale apropiaților
Iluzia optică a fetiței care se scufundă în beton ”topește creierul oamenilor”. Îți poți da seama ce s-a întâmplat, de fapt?
Știrileprotv.ro
Iluzia optică a fetiței care se scufundă în beton ”topește creierul oamenilor”. Îți poți da seama ce s-a întâmplat, de fapt?
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
Telekomsport
Cîţu, schimbare de ultim moment! Unde le este interzis persoanelor nevaccinate să intre. Totul s-a modificat în câteva ore
CSALB, partener de conciliere pentru consumatori și bănci (Publicitate)
PUBLICITATE
CSALB, partener de conciliere pentru consumatori și bănci (Publicitate)