Nici nu a apucat bine sa se bucure de proaspata achizitie, un Chevrolet Captiva negru pe care l-a si botezat ‘Black Flipper’, ca va trebui sa-si duca masina la service. Iulia Vantur, caci despre ea este vorba, a fost implicata intr-un accident usor. Si fiul lui Dumitru Tinu si-a lovit automobilul.
Aflata marti seara la volanul masinii ei, un SUV pe care abia l-a achizitionat in leasing si care valoreaza peste 30.000 de euro, prezentatoarea show-ului ‘Dansez pentru tine’ de la PRO TV nu a franat la timp si a lovit cu masina un Logan.
Abia isi luase SUV-ul
Tamponarea s-a produs pe bd. Basarabia, din Capitala, iar vedeta s-a ales cu o amenda si cu puncte de penalizare. Iulia si-a cumparat masina la inceputul acestui an. ‘I-am spus „Black Flipper” pentru ca are forme frumoase, inteligenta unui delfin si culoarea elegantei’, declara, fericita, Iulia, imediat dupa achizitionarea masinii.
Si fiul lui Tinu si-a lovit masina
Andrei (foto), fiul regretatului Dumitru Tinu, si-a infundat o aripa de la masina, miercuri seara, pe strada Brodina din Capitala. Tanarul de 22 de ani a incercat sa-si scoata Peugeot-ul 206 din parcare si a lovit din spate un VW Passat. El are de platit o amenda de 100 de lei si a ramas si fara trei puncte. Interesant este ca lui Andrei i-a fost suspendat permisul in urma cu un an pentru ca ar fi depasit o coloana la semafor. Andrei a contestat masura, iar disputa s-a mutat in instanta. Pana la decizia judecatorilor, tanarul are dreptul sa conduca.
Copac prabusit peste un tir
Un copac s-a prabusit, ieri dimineata, peste un camion care circula pe o strada din cartierul Bucurestii Noi, din sectorul 1 al Capitalei. Masina de mare tonaj care se afla in trafic a agatat o craca, tragand astfel tot copacul peste ea. Soferul, un cetatean strain, a scapat ca prin urechile acului de la o moarte sigura. Locuitorii din zona spun ca masinile mari nu au voie sa circule pe acea strada. Pompierii s-au chinuit mai bine de o ora sa taie crengile copacului prabusit, timp in care circulatia a fost blocata. l Monica Stan