Eliberarea românului Iulian Gherguț: ce a spus un general african înainte de eliberare
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După opt ani în care a fost ținut în captivitate în regiunea africană Sahel, Iulian Gherguț a ajuns, miercuri, 9 august, înapoi acasă, în România. Un înalt ofițer, considerat cel mai bine informat om din Africa de Vest, cel care a intermediat negocierile teroriștilor cu MAE, a vorbit în aprilie pentru Libertatea despre situația privind eliberarea lui Iulian. Ce a spus generalul, cu doar câteva luni înainte de eliberarea lui Iulian Gherguț? Articolul a fost publicat inițial pe 17 aprilie 2023.
Cuprins:
- Burkina Faso, Ouagadougou, tabăra militară Sangoulé-Lamizana
- Un teritoriu frământat
- „Sunt vremuri foarte dificile pentru ostatici și mă tem pentru viața lui Iulian Gherguț”
- Patru ipoteze
- Un fost ostatic italian și-l amintește pe român
- El încurajează familia lui Iulian să continue
- Italia, Roma, prin telefon
- Ce a răspuns MAE ziariștilor
- Fostul coleg spune că autoritățile de la București i-au cerut să stea departe
- Ludivine Laniepce și Marine Leduc: De ce am făcut acest reportaj
- Familia a primit vești noi de la MAE: „Este un început de speranță”
- Libertatea a publicat, în aprilie 2023, prima parte a investigației realizate de La Croix Hebdo, ce conține mărturiile oamenilor care se aflau alături de Iulian Gherguț în ziua în care a fost răpit la Tambao, în Sahel. Povestea este publicată, în exclusivitate pentru România, de Libertatea.
- Trei bărbați cu turban, înarmați cu AK-47, au coborât atunci dintr-o camionetă și au deschis focul asupra mașinii în care se afla românul: „Au tras un număr incredibil de gloanțe. Unul dintre ele mi-a trecut prin coapsă, dar nu l-am simțit imediat”, a povestit unul dintre colegii lui Iulian.
- În România, soția așteaptă vești de la MAE: „Îmi vor spune ca în fiecare lună: că soțul meu este în viață, că se află undeva între Mali și Niger și că s-a convertit la islam. Și asta e tot”.
- Investigația continuă cu noi mărturii, de la generalul burkinez care a intermediat negocierile serviciilor secrete din România cu răpitorii până la foști ostatici care s-au aflat în detenție în același loc cu Iulian Gherguț.
- La finalul articolului, jurnaliștii Ludivine Laniepce și Marine Leduc explică de ce au considerat important să scrie portretul unui român deținut de 8 ani în Sahel: „Există ostatici a căror soartă ne marchează pe viață. Nume gravate pentru totdeauna în memoria colectivă. Alții însă sunt uitați, ca și cum ar exista o ierarhie a intereselor. Este cazul lui Iulian Gherguț”.
- Pe 14 aprilie, familia le-a comunicat jurnaliștilor că a primit vești din partea MAE: „Este un început de speranță”.
Investigație de Ludivine Laniepce (în Burkina Faso) și Marine Leduc (în România).
Ce știm despre viața lui Iulian Gherguț din ultimii opt ani? În momentul răpirii sale în 2015, Burkina Faso se afla în plină schimbare. Cu câteva luni mai devreme, o revoltă populară fără precedent îl înlăturase pe președintele Blaise Compaoré, care se afla la putere de 27 de ani.
Regimul președintelui Compaoré se prăbușise, iar o parte a aparatului de securitate era în curs de desființare. Un guvern de tranziție a fost însărcinat să conducă țara spre noi alegeri, programate pentru sfârșitul anului. Aceasta era perioada în care Iulian a fost atacat și dus în Mali, unde jihadiștii din gruparea Al-Mourabitoune au revendicat răpirea sa.
Burkina Faso, Ouagadougou, tabăra militară Sangoulé-Lamizana
„Îmi amintesc foarte bine de răpirea domnului Gherguț”, povestește cu calm Gilbert Diendéré, care el însuși se află în închisoare.
Generalul își amintește spontan data, locul și circumstanțele răpirii românului. Înaltul ofițer, considerat cel mai bine informat om din Africa de Vest, este fostul șef de cabinet al președintelui Blaise Compaoré. „Serviciile române au fost cele care m-au contactat. Dar, la acea vreme, nu aveam cu adevărat responsabilități oficiale”, spune Diendéré, care a dobândit reputația de eliberator al ostaticilor occidentali din subregiune.
Gilbert Diendéré a întreprins cercetări prin intermediul rețelei sale și a reușit să stabilească un contact cu răpitorii.
Am cerut dovezi de detenție și de viață, înregistrări video, pe care le-am obținut și le-am transmis lui Michel Kafando (pe atunci președinte al tranziției în Burkina Faso, n.r.) și serviciilor românești. Îmi amintesc că negocierile erau foarte avansate. Se vorbea de bani și, cred, de eliberarea unor combatanți din Niger. Nu știu ce s-a făcut după aceea, pentru că eu am ajuns aici...
Așezat sub un arbore de mango, în incinta închisorii militare, Gilbert Diendéré arată cu privirea clădirea de alături, unde se află celula sa. Arestat în septembrie 2015 pentru tentativă de lovitură de stat, el a fost condamnat în mai multe cazuri de asasinat, inclusiv cel al eroului revoluționar burkinez Thomas Sankara.
„În urmă cu opt ani, existau multe semne că terorismul s-ar putea răspândi din Mali pe teritoriul nostru”, continuă bărbatul, oferindu-mi politicos o ceașcă de ceai. „Informatorii noștri au văzut mișcările grupărilor teroriste în apropierea granițelor noastre. Erau previzibile riscurile de contagiune dincolo de granița burkineză. Blaise Compaoré și ceilalți plecaseră. Informațiile s-au pierdut”, recunoaște generalul.
Un teritoriu frământat
Este posibil ca instabilitatea din Burkina Faso și Mali să fi contribuit la pierderea pistei. În 2017, grupul Al-Mourabitoune a intrat sub umbrela Grupării de Susținere a Islamului și al Musulmanilor (Groupe de soutien à l'islam et aux musulmans sau GSIM), condus de Iyad Ag Ghali, în urma fuziunii mai multor grupări, inclusiv Al-Qaida în Maghrebul Islamic.
„Al-Mourabitoune a fost cu siguranță absorbit de Iyad, dar este imposibil de știut cu exactitate ce grupare a GSIM îl deține astăzi pe Iulian Gherguț. Cu toate acestea, sunt sigur că el nu se află cu membrii săi cei mai influenți”, explică o persoană apropiată acestei nebuloase, sub anonimat.
Toate informațiile, arhitectura și localizarea grupărilor teroriste, și deci a ostaticilor lor, au fost date peste cap de intervențiile succesive ale armatelor străine. În Mali, granițele se mută foarte repede.
„Sunt vremuri foarte dificile pentru ostatici și mă tem pentru viața lui Iulian Gherguț”
Această sursă indică, de asemenea, rivalități în interiorul și între aceste grupări, dintre care unele sunt în pragul imploziei sau al confruntării. Aceste grupări sunt uneori conduse de bărbați tineri, care au o relație volatilă cu organizația-mamă și pentru care un ostatic reprezintă propria „pradă de război”.
„Sunt vremuri foarte dificile pentru ostatici și mă tem pentru viața lui Iulian Gherguț”, mai spune sursa citată. „Odată cu plecarea europenilor din Mali, ar fi bine ca americanii să preia problema ostaticilor”.
În iunie 2022, trimisul special al SUA pentru problemele ostaticilor a fost în vizită la Bamako. Chestionat despre cazul lui Iulian Gherguț, Roger Carstens nu a răspuns întrebărilor adresate de L'Hebdo.
Patru ipoteze
De ce Iulian este încă în captivitate la opt ani de la răpire, în timp ce alți occidentali răpiți după el au fost eliberați?
Apar patru ipoteze:
- Prima, și cea mai înspăimântătoare, este că a murit în detenție. Dar MAE român asigură familia din România, cu fermitate, de contrariu.
- A doua este că Iulian Gherguț a aderat la acțiunile răpitorilor săi, pe fondul unei nebunii, al instinctului de supraviețuire sau al sindromului Stockholm.
- De asemenea, deținătorii ostaticului ar putea considera că, după opt ani, acesta este un martor prea informat pentru a mai lua în considerare eliberarea sa.
- În cele din urmă, detenția sa îndelungată ar putea fi interpretată ca un eșec al medierii și negocierii de până acum, dar lăsând loc de speranță.
Un fost ostatic italian și-l amintește pe român
De-a lungul anilor, au ieșit la iveală doar frânturi de informații despre detenția în Mali a lui Iulian Gherguț. Au fost înregistrări video, bineînțeles, în care apare, cu fața bronzată și slăbită, cu trăsături din ce în ce mai trase, în mai multe rânduri, până în 2018. Toate au fost, atunci, înregistrate pentru a cere eliberarea sa.
Mai sunt amintirile altor ostatici din timpul călătoriilor prin Sahel. „Știam că, la un moment dat, Iulian a fost deținut împreună cu doctorul Elliott. Acesta din urmă a spus că era dificil, agitat și temperamental față de răpitorii săi, că a aruncat mâncarea pe jos în semn de protest și că a fost mutat singur”, relatează Nicola Chiachhio, un cicloturist italian în vârstă de 50 de ani, răpit în Mali în ianuarie 2019 și eliberat în octombrie 2020.
El încurajează familia lui Iulian să continue
Contactat telefonic, el spune: „Auzisem deja de Iulian, așa că într-o zi am vorbit cu un șef. I-am cerut informații, dar nu a vrut să-mi răspundă. Nu am insistat, jihadiștii se feresc de întrebări”.
Comportamentul lui Iulian la începutul detenției sale, ostil la adresa răpitorilor, poate explica de ce niciun alt ostatic, după doctorul Elliott, nu l-a mai văzut. Cei rezistenți sunt izolați, ca să „nu-i contamineze” pe ceilalți ostatici.
Doar un singur alt deținut a spus că a auzit de „român” de la răpitorii săi în anul 2020.
Nicola Chiacchio dovedește o mare solidaritate cu familia lui Iulian Gherguț. „Negocierile nu sunt ușoare. Orice poate întârzia procesul și de fiecare dată trebuie să o iei de la zero. Dar familia lui Iulian trebuie să facă tot posibilul pentru a-l elibera. Pentru că sunt multe alte lucruri de care poți muri în Sahel: din cauza căldurii, a șerpilor, a scorpionilor sau chiar în timpul unei operațiuni militare”.
Italia, Roma, prin telefon
Pentru Gherguț, cea care duce lupta este sora lui, Elvira, stabilită de peste două decenii la Roma. Din Italia, femeia corespondează cu foști ostatici occidentali, le scrie jurnaliștilor locali, identifică contacte. Românca încearcă, cu mijloacele pe care le are la îndemână, să stabilească o legătură cu fratele ei mai mic. Dar rezultatele sunt slabe. În decembrie 2018, Al-Qaida a declarat că nu va mai oferi nicio dovadă de viață pentru ostaticii săi. De atunci, tăcere.
Ultimul semn de viață de la Iulian este o înregistrare video privată, arătată în acel an soției sale la sediul MAE, unde familiei i se spune să nu alerteze presa. Elvira este supărată în continuare.
Este timpul să ne amintim că există un ostatic român care lâncezește în Sahel de opt ani. Vreau să știu dacă Iulică este bine, un mesaj de la el, măcar atât.
Cuvinte din limba italiană se amestecă în româna acestei femei, contactate telefonic, care trăiește la Roma din 1996. România? Nu vrea să se mai întoarcă acolo. Mai ales de la dispariția fratelui ei. „Nu mai am încredere în autorități”, mărturisește fosta profesoară de electronică și de informatică, în vârstă de 57 de ani, care acum lucrează ca operator sanitar și se pregătește să devină asistentă medicală.
Timp de mai mulți ani, ea a bătut la toate ușile, a trimis scrisori președintelui României. „Dar era ca în comunism, oamenii se uitau la mine cu aroganță, cu un aer de: ce vrea fata asta de la țară de la noi?”.
Ce a răspuns MAE ziariștilor
Contactat de L'Hebdo, MAE a trimis un răspuns oficial, același trimis presei de la răpire încoace. Acesta a precizat că face tot posibilul pentru „a-l aduce acasă în siguranță” și că „cazul cetățeanului român este prioritar și sunt folosite toate canalele disponibile pentru rezolvarea lui, inclusiv cele diplomatice”.
O petiție a fost lansată și de rudele și prietenii lui Iulian, dar mobilizarea nu a avut ecou. În România, chestiunile legate de ostatici rămân discrete. Și, deși în ultimii 15 ani au fost români răpiți în Niger și Libia și apoi eliberați, țara are foarte puțină forță diplomatică în regiune. Iulian este, până în prezent, ultimul ostatic român.
Ca într-o oglindă crudă, Elvira vede cum, în alte părți ale Europei, mass-media este interesată de ostatici. Comitetele de sprijin care se formează și diplomația care face uneori minuni. „Dar cui îi pasă de un român? Nimănui”, spune cu amărăciune Elvira Gherguț. După eliberarea preotului italian Pier Luigi Maccalli, răpit în Niger în octombrie 2018 și eliberat în Mali în octombrie 2020, ea s-a adresat autorităților din țara sa de reședință. Dar Iulian nu este cetățean italian. Soluția rămâne aceea de a merge pe teren, în Mali, Burkina Faso sau Niger, pentru a se întâlni cu autoritățile locale.
Fostul coleg spune că autoritățile de la București i-au cerut să stea departe
În afară de familia lui Iulian și de o mână de foști colegi din Burkina Faso, aproape nimeni nu vrea să vorbească despre acest subiect. Rudele ostaticului uitat își puseseră mari speranțe în influența lui Frank Timiș pentru a rezolva situația. Dar nu s-a mai auzit nimic despre controversatul om de afaceri, implicat în scandaluri de corupție. Fostul coleg Horațiu Potra, care continuă să desfășoare activități de mercenariat militar între România și continentul african, refuză să comenteze soarta celui pe care l-a recrutat, argumentând că este o problemă de familie: „Autoritățile române mi-au cerut să nu mă amestec”, spune el. Souleymane Mihin, directorul general al minei, a refuzat, de asemenea, să facă orice comentariu pe această temă.
Opt ani mai târziu, ce a mai rămas? Un nume și un chip, cel al lui Iulian Gherguț care, între România și Burkina Faso, a dispărut în Sahel, într-un deșert de indiferență. O familie care se simte abandonată și neputincioasă la mii de kilometri distanță. O mină care s-a închis la scurt timp după răpire. Foștii săi colegi burkinezi, concediați, care se gândesc la Julien în fiecare 4 aprilie.
Un jandarm, B., care încă își poartă uniforma cu mândrie și care simte o mare compasiune pentru el, a fost împușcat când Iulian Gherguț a fost răpit.
„Am fost rănit, e adevărat”, mărturisește bărbatul care acum se deplasează cu greu de unul singur. „Dar dorința mea este ca acest om, care nu a neglijat pe nimeni, să-și recapete libertatea și să simtă din nou căldura familiei sale, așa cum fac și eu acum. În sfârșit, mai sunt copiii din jurul Tambao, cei cărora Iulian obișnuia să le împartă dulciuri și care l-au întrebat mult timp pe Souleymane Soré: Unde este omul alb?, iar el le răspundea: Este bine”.
Ludivine Laniepce și Marine Leduc: De ce am făcut acest reportaj
Există ostatici a căror soartă ne marchează pe viață. Nume gravate pentru totdeauna în memoria colectivă. Alții însă sunt uitați, ca și cum ar exista o ierarhie a intereselor. Este cazul lui Iulian Gherguț, un cetățean român răpit în Africa de Vest pe când avea 39 de ani. El are acum 47 de ani.
Pentru a marca al optulea an al detenției sale - cea mai lungă perioadă înregistrată pentru un ostatic european în Sahel - am vrut să îi oferim acestui om o identitate, o existență, un parcurs de viață.
Am vrut, de asemenea, să vorbim despre rudele sale, care sunt, de asemenea, victime și care se luptă cu puține mijloace pentru a menține o legătură cu el. Pentru a înțelege de ce soarta lui îi lasă indiferenți pe oameni, din România, țara sa natală, până în Burkina Faso, unde a lucrat. Și pentru a spune, în sfârșit, ce înseamnă dispariția sa despre aceste două regiuni ale lumii, care sunt mai asemănătoare decât par.
De la București și din Ouagadougou, unde locuim, am pornit pe urmele unui om simplu, cu visuri modeste, prins într-o spirală complexă, o zonă gri în care companiile miniere și subcontractorii lor lucrau la câțiva kilometri de grupările jihadiste din țara vecină, Mali.
Răpirea lui Iulian Gherguț nu este doar primul act terorist comis pe teritoriul Burkina Faso. Momentul marchează, pe de o parte, începutul prăbușirii țării până în prezent și, pe de altă parte, dezvăluie diferența de tratament a unui ostatic în funcție de naționalitatea și originea sa socială.
Familia a primit vești noi de la MAE: „Este un început de speranță”
La o lună după publicarea investigației în La Croix Hebdo, pe 14 aprilie, sora lui Iulian Gherguț le-a transmis jurnaliștilor că a primit noutăți din partea MAE. După ce cei doi ostatici francez și american au fost eliberați pe 20 martie 2023, Ministerul de Externe s-a întâlnit cu familia lui Iulian, care are acum dovezi de viață. „Situația este grea, dar este un început de speranță”, spune Elvira Gherguț.
***
parpalache 17.04.2023, 12:11
Adica ei lupta pe„teatrele de operațiuni” ale altora,dar de eliberat sa-i elibereze România?!Hm!Acum vreo doua zile unul dintre invitații lui Anca Alexandrescu de la Realitatea plus,zicea ca românii au luptat și in MALI-pe „teatrul de operațiuni”al Franței-de unde au fost nevoiți sa se retraga!Așa am aflat ca românii nu lupta numai pe „teatrele de operațiuni” ale americanilor-pe cheltuiala noastra-dar lupta și pe cele ale Franței!
Emil52 17.04.2023, 14:19
Este foarte simplu. Dacă acel domn a fost trimis în Burkina Faso de statul român pentru a dărâma guverne, stă in răspunderea statului român de a negocia și a-l extrage de acolo, dar dacă el avea contract cu statul francez, pe persoană fizică, atunci statul francez trebuie să -l recupereze și să plătească nota de plată. Am totuși îndoieli că România a ajuns să dea lovituri de stat în Africa.
gheorghe_2 17.04.2023, 15:56
Că statului român puțin îi pasă de proprii cetățeni este știut dintotdeauna. Normal că cei de la MAE au spus familiei să nu vorbească cu presa și cu nimeni altcineva, în afară de ei, pentru că voiau să fie lăsați în pace, ca să nu facă nimic. Și ei, și serviciile Securității externe, ce conduc, de fapt, șandramaua numită MAE, de pe vremea lui Ceașcă încoace, nu vor să fie deranjați de nimeni. Pe ei îi interesează numai banii făcuți prin diverse afaceri dintre cele mai dubioase. Problema adevărată, aici, este dezinteresul complet manifestat și de presa de la noi. Materialul ăsta a fost publicat de presa franceză acum o lună. De-abia acum este preluat de o publicație din România, deși este vorba de un cetățean român. În cei de mai bine de 8 ani, de când omul ăsta a fost răpit, nu s-a auzit mai nimic în presa autohtonă, a trebuit să se trezească acum niște francezi. În alte țări, cu cetățeni autohtoni răpiți, au fost permanent campanii de presă, pe această temă, s-au format grupuri de presiune pe autorități, cazurile au fost permanent menținute în atenție. La noi - nimic. De-aia și sunt așa-zișii noștri diplomați și organele aferente atât de nesimțiți - pentru că sunt lăsați în pace. Pentru că nu ne pasă unii de alții și rămânem la discreția nerușinării lor.
fany 17.04.2023, 17:12
Știam că despe un "joint venture discutăm cănd avem două companii economice. Dar , iată că se aplică și la nivelul serviciilor de inteligente a două state. Interesant !
oscarduarte 17.04.2023, 22:26
Stați liniștiți politicienii noștri sunt ocupați sa își dea legi cu dedicație sa poată sifona toate resursele tarii fără sa facă o zi de pușcărie și mai nou sunt preocupați de fotbal în unități militare. Un cetățean în pericol pe un teritoriu străin nu are nevoie se ajutorul lor pentru ca nu au nimic de câștigat. Poate reușește familia sa implice o tara străină sa il ajute.