3905-124364-vac.jpg

Programul Iulianei Mucileniţa, profesoară de matematică la şcoala generală din Fântâna Mare, este foarte încărcat: se trezeşte la cinci dimineaţa ca să hrănească animalele, după care se duce la şcoală, în zilele de studiu, iar când termină orele de predare, se întoarce la ferma ei de acasă, unde munceşte până seara târziu. Ea recunoaşte că fără soţul ei, de profesie inginer agronom, nu ar reuşi să facă faţă muncii în ferma lor, populată cu 33 de bovine, pe care au înfiinţat-o în 2004, cu bani primiţi printr- un program guvernamental. “Animalele le-am adus din Austria, şi fiecare are câte un nume. Producţia de lapte este de 6.000 de litri per lactaţie, adică pe o perioadă de 305 zile, iar mulsul se face mecanic. Cel mai greu însă a fost la câmp, atunci când nu aveam utilaje care să uşureze adunarea furajelor”, spune suceveanca. Dar această problemă a fost rezolvată în 2006, când a primit 75.000 de euro pentru dotarea cu utilaje agricole, prin accesarea programului “Fermierul”.

Vrea să crească încă 50 de bovine

“Cu acei bani am cumpărat un tractor Valtra, de 98 CP, o presă pentru baloţi rotunzi, o maşină de înfoliat şi un plug reversibil. Ne este mult mai uşor să lucrăm cu utilajele”, a mai spus profesoarafermier. Iuliana are gânduri pentru noi investiţii. Vrea să acceseze până în 2013 un alt proiect pentru înfiinţarea unei ferme cu 50 de bovine.

3905-124365-cop.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.