Luna iulie a acestui an a devenit cea mai fierbinte lună de când a început măsurarea modernă a temperaturii, în urmă cu 142 de ani. Potrivit Administrației Naționale pentru Ocean și Atmosferă (Noaa), a fost depășit recordul anterior, stabilit în iulie 2016.

„Iulie este, de obicei, cea mai caldă lună a anului, dar iulie 2021 s-a autodepăşit, fiind cea mai fierbinte lună iulie înregistrată vreodată. Acest nou record se adaugă la tulburătoarele schimbări climatice de pe glob”, a declarat Rick Spinrad, administratorul Noaa.

Recordul întregistrat luna trecută a fost determinat de temperaturile în creştere din întreaga lume. Și Asia a avut cea mai fierbinte lună iulie, în vreme ce valuri de caniculă au cuprins Europa şi au favorizat incendiile de vegetaţie din Grecia și Italia – care au continuat și în august.

Vârful de temperatură din Europa și un posibil record a fost înregistrat însă luna aceasta, Sicilia, unde termometrele au urcat până la 48,8 grade Celsius.

Raportul ONU, pubicat luni, 9 august, avertizează că omenirea se va confrunta în următorii ani cu „evenimente meteorologice extreme fără precedent în istorie”, va urmare a încălzirii globale, iar impactul oamenilor asupra climei „este un fapt”.

Foto: Profimedia

Citeşte şi:

Europol traduce alcoolemia lui Florin Cîțu, prins băut la volan în SUA: un litru de vodcă sau cinci sticle de vin

Studiu Oxford. Probleme cardiace, depistate la peste 25% dintre copiii care au făcut forme ușoare de COVID

Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
PARTENERI - GSP.RO
Ce spune un iranian despre România. Toți i-au zis: „Nu te duce la București! Sunt oameni săraci„
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
Playtech.ro
Imagini bombă cu Laurenţiu Reghecampf şi amanta Corina. Anamaria Prodan va înnebuni
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Observatornews.ro
"S-au auzit ţipete inumane, ceva prăbuşindu-se şi apoi tăcere". Un român şi-a ucis soţia, după care s-a sinucis, în timp ce copilul lor, în vârstă de 10 ani, se afla la şcoală, în Italia
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2021. Racii caută siguranță prin orice mijloace, dar contextul este destul de haotic
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Știrileprotv.ro
Nokia relansează „telefonul cărămidă”. Cât costă noul model 6310
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021