Un bărbat care purta cagulă a intrat, joi dimineață, într-un cazino din Petroșani, a amenințat-o pe casieră cu un cuțit și a furat aproximativ 30.000 de lei, acesta fiind căutat de polițiști.

Potrivit reprezentanților Poliției Hunedoara, bărbatul a amenințat-o pe angajata cazinoului din Petroșani cu un cuțit, pe care i l-ar fi pus în zona gâtului și, după ce i-a luat toți banii, acesta a fugit.

Caseta de valori avea în interior peste 30.000 de lei.

„A fost comisă o infracțiune de tâlhărie calificată. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Petroșani și cei ai Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări în vederea identificării prezumtivului autor. Vorbim despre un bărbat care a pătruns având fața acoperită și, sub amenințarea unui cuțit, i-a sustras angajatei o sumă de bani, provenind din încasări, după care a reușit să plece înainte ca aceasta să activeze butonul de panică. La fața locului s-au deplasat și reprezentanții societății care asigură paza cazinoului respectiv, dintr-o zonă centrală a municipiului Petroșani, dar, din păcate, acesta a reușit să fugă înainte de sosirea agenților de pază”, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Potrivit acestuia, se fac verificări inclusiv față de modul în care s-au respectat prevederile legale în privința asigurării pazei proprii a societății.

Casiera în vârstă de 29 de ani a fost transportată la spital după comiterea jafului, întrucât a suferit un atac de panică.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Poveste de iubire dincolo de religie. Din dragoste pentru Ștefan, Yu s-a botezat ortodox și a devenit Iulia


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.