Anul acesta s-au împlinit opt ani de la moartea marelui pictor Sabin Bălașa. Deși o celebritate a acestei țări, la mormântul lui Sabin Bălașa din iași nu a mai fost aprinsă o lumânare de multă vreme, iar monumentul funerar nici măcar nu a fost terminat.
Reputatul pictor sabin Bălașa a încetat din viață în urmă cu opt ani, într-un spital din București.
El a fost, însă, înmormântat, la cimitirul Eternitatea din Iași.
Potrivit bzi.ro, mormântul lui Sabin Bălașa nu doar că este greu de găsit, dar a fost lăsat în paragină.
"Nu se mai ocupă nimeni de mormânt, este lăsat în paragină. În urmă cu vreo trei ani s-au început lucrările, dar nu s-a mai făcut nimic. Unii spun că seamănă cu un WC public. Nu știu cine a făcut lucrările, se spunea că membrii familiei, dar oricum nu vine nimeni să se ocupe de el", a declarat o sursă pentru bzi.ro.
Apreciat atât în țară, cât și în străinătate, Sabin Bălașa pare că a fost dat uitării după dispariția sa. Nimeni, nici autoritățile, nici familia nu par a fi interesate de ceea ce se întâmplă la locul unde a fost îngropat renumitul artist.
Familia artistului a început lupta pentru avere imediat după moartea acestuia. Lupta dintre Matei și Tudor, copiii artistului, și Melania Iordăchescu, ultima soție, a fost una dură. Procesul de partaj dintre cei trei a fost unul strâns. Miza o reprezenta averea care consta într-o casă din centrul Capitalei, două terenuri în județul Ilfov, o mașină, mai multe obiecte casnice și peste 200 de tablouri.
FOTO: bzi.ro