Jandarmeria Română, despre angajaţii care jefuiau prostituate: „Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, vor fi excluşi”

Comentează

Jandarmeria Română, despre angajaţii care jefuiau prostituate: „Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, vor fi excluşi”. Este declaraţia reprezentanţilor Armei despre cei doi jandarmi suspectaţi că, alături de alţi doi indivizi, intrau peste tinerele care-şi ofereau serviciile sexuale pe internet şi le tâlhăreau sub masca unor falşi poliţişti.

Judiciariştii din capitală au făcut, ieri, mai multe percheziţii în casele jandarmilor şi a celor doi complici pentru a strânge probe care să le dovedească vinocăţia. De altfel, surse judiciare au povestit pentru Libertatea că, încă din decembrie, de la prima faptă, suspecţii au fost monitorizaţi.

Ofiţeri sub acoperire au stat pe urmele suspecţilor

„De când au fost primele sesizări, ofiţeri sub acoperire au stat pe urmele lor şi le-au interceptat convorbirile. Totul pentru a putea strânge date despre activitatea lor infracţională şi despre obiceiurile ilegale pe care le aveau”, au precizat sursele Libertatea.

"dacă cei doi angajaţi vor fi găsiți vinovați, aceștia vor fi excluși din Jandarmerie"

Pe de altă parte, conducerea Jandarmeriei Române aştraptă finalizarea anchetei pentru a putea lua măsuri împotriva angajaţilor care au făcut Arma de râs.

„În legătură cu cei doi jandarmi reținuți ieri facem următoarele precizări: aceștia au o vechime de 6, respectiv 14 ani; Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului bucureşti va sprijini verificările Parchetului Militar și va pune la dispoziția organelor de anchetă toate datele necesare; dacă cei doi angajaţi vor fi găsiți vinovați, aceștia vor fi excluși din Jandarmerie; instituția noastră se delimitează de astfel de comportamente incompatibile cu statutul de militar”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al jandarmeriei Bucureşti.

Jandarmii şi complicii lor au atacat şi luna aceasta

Ultima faptă a celor patru s-a petrecut în luna mai a acestui an când unul dintre cei reţinuţi a abordat telefonic o tânără pe nume Georgiana care locuia pe Bulevardul burebista din Capitală a sesizat faptul că urma să se întâlnească cu un bărbat pentru a întreţine raporturi sexuale.

Numai că, atunci când s-a întâlnit cu clientul, la uşa ei au apărut mai mulţi indivizi care au pretins că sunt poliţişti şi au intrat peste ea în casă.

Cei patru bărbaţi i-au cerut “banii şi drogurile”. Ba chiar unul dintre ei a ameninaţt-o cu un pistol şi a înjurat-o. Chiar a şi fost lovită. Când Georgiana a început să ţipe, unul dintre atacatori i-a dat cu spraz lacrimogen în faţă.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO EXCLUSIV/„Călăul de boschetari” Sergiu Băhăian, părăsit de familie în puşcărie! „Devenim aşa, nişte tablouri uitate prin pod…”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
19:13
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:34
Dominic Fritz insistă cu alegerile anticipate și anunță că USR va intra la guvernare cu o singură condiție
Ultimele știri
21:00
Consiliul Concurenței, precizări despre Anima Wings: „Intrarea noilor acţionari în Anima Wings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei"
20:46
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
20:31
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
19:35
Un bărbat din Cluj a fost arestat preventiv după ce a comis șapte furturi în câteva zile. Paguba depășește 100.000 de euro
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!