Cam asa suna realitatea, iar constructia ei este urmatoarea: joi seara, l-am sunat pe Jean la Caciulata, obtinand imediat acordul lui pentru un interviu. A doua zi, orele 13.30, Jean ne-a anuntat in holul hotelului ca ne sta la dispozitie 20 de minute, dar dupa ce serveste masa. Zis si facut. Interviul, intrebare si raspuns, s-a derulat apoi firesc, Jean a spus ce avea de spus, clar si raspicat, iar „Libertatea” a consemnat intocmai parerile fotbalistului. Niciodata, nici un moment, Vladoiu n-a revenit asupra celor marturisite si n-a deviat pe panta discutiei particulare, oricum de neconceput atunci cand fata in fata se afla un jurnalist si o persoana publica.
Duminica dimineata, in momentul aparitiei materialului, Jean a vorbit din nou cu „Libertatea”. „Eu am crezut ca ati venit sa scrieti cat de bine ma simt eu la Craiova, nu altceva!”, ne-a aruncat Jean la telefon, rugan-
du-ne politicos sa-l sunam pe Halagian si sa-l scuzam intr-un fel de cele declarate. L-am sunat si pe Hala, desi nu ne obliga nimeni la acest lucru, caruia i-am transmis regretele fostului sau elev de la Pitesti.
Luni insa, Liga l-a amendat pe Jean, iar Jean a reactionat in consecinta. N-a mai recunoscut nimic, nu si-a mai amintit nimic, nici ca a dat vreo declaratie, nici ca ne cunoaste, ba chiar am aflat in exclusivitate ca „il respect pe Halagian si ca niciodata nu mi-as fi permis sa spun asa ceva despre el”.
Dupa rememorarea catorva din episoadele razboiului Vladoiu – Halagian, adunate de prin presa recenta, ne-am permis si noi o concluzie: de certat te poti certa si cu cineva care sustine ca afara e zi, desi in realitate e noapte, care declara ceva, speram constient, pentru ca apoi, a treia zi dupa Scriptura, sa pretinda adevarul, dar sa ramana in afara lui.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.