Un nou studiu relevă faptul că mai multe interacţiuni ale copilului cu Prinţesele Disney pot prezice un comportament de gen mai feminin cu doar un an mai târziu, notează Descoperă.

Prinţesele Disney sunt o franciză mass-media deţinută de The Walt Disney Company, care a fost creată la sfârşitul anilor 1990 şi lansată oficial în 2000. Linia de figuri include jucării, costume şi alte produse bazate exclusiv pe tematica prinţeselor din desenele animate. Aceste personaje animate au fost o parte a societăţii noastre de aproape 80 de ani şi atât părinţii, cât şi copiii, au fost expuşi la ceea ce este considerat „pozitiv şi plăcut pentru toţi”.

Marea Britanie iese din UE!

Dar noile cercetări realizate la Universitatea Brigham Young arată că această cultură magică nu este atât de inofensivă cum pare. Profesorul Sarah Coyne afirmă că această tendinţă poate influenţa copiii preşcolari să fie mai sensibili la stereotipuri potenţial dăunătoare.

„Eu consider că părinţii cred că această cultură Disney Princess este una sigură. Acesta este cuvântul pe care l-am auzit întruna – este ”sigur”. Dar dacă suntem, realizăm saltul complet şi adoptăm această cultură, părinţii ar trebui să ia în considerare adevăratul impact pe termen lung al culturii prinţeselor”, afimă Coyne.

În timpul studiului, Coyne a evaluat cât de mult 198 de copii preşcolari ce interacţionează cu Disney Princess.

Date din ancheta poliției după accidentul din gara Galați. Cu ce viteză mergea locomotiva în momentul accidentului
Recomandări
Date din ancheta poliției după accidentul din gara Galați. Cu ce viteză mergea locomotiva în momentul accidentului

”Ştim că fetele aderă puternic la stereotipurile de gen feminin şi simt că ele nu pot face unele lucruri. Ele nu se simt sigure că pot fi bune la matematică şi ştiinţă. Fetelor nu le place să se murdarească aşa că e puţin probabil ca ele să experimenteze lucruri noi”, explică Coyne.

Cercetătorii consideră că părinţii nu trebuie să elimine complet cultura prinţeselor din viaţa copiilor lor, dar să diversifice jucăriile cu care copilul interacţionează. Specialiştii sugerează că este important ca părinţii să ajute copiii să-şi găsească alte interese şi să vorbească cu ei despre influenţele mediatice.

Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
GSP.RO
Țara în care Ilie Dumitrescu a refuzat să meargă, indiferent de câștigul financiar: "Nu poţi să stai cu o femeie de vorbă. Nu poţi să faci nimic"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Playtech.ro
Călugăriţa care s-a transformat complet: are inel în nas şi decolteu periculos! Cum arată acum măicuţa Cristina
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Viva.ro
Dureros ce s-a întâmplat cu Geta din Liceeni! Drama care a distrus-o pe Cesonia Postelnicu
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Observatornews.ro
Mărturia sfâşietoare a fiicei bătrânului ucis de trei copii de 9, 10 şi 15 ani, pentru o bicicletă: "L-au dezbrăcat, l-au umilit". Minorii pot scăpa nepedepsiţi
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Știrileprotv.ro
Femeia care doarme într-un pat cu o lenjerie care nu a mai fost spălată de 100 de ani
Un chiriaș nu poate fi dat afară din casă în lipsa acestui act. Este secretul pe care proprietarii de apartamente îl țin ascuns
FANATIK.RO
Un chiriaș nu poate fi dat afară din casă în lipsa acestui act. Este secretul pe care proprietarii de apartamente îl țin ascuns
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Unica.ro
'Un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie'. Andreea Antonescu a spus adevărul despre despărțirea de iubitul ei
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
HOROSCOP
Horoscop 26 martie 2023. Fecioarele trebuie să nu amestece lucrurile și să ajungă să le reproșeze celor din jur situații pe care nu ei le-au provocat
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!