Joe Biden le va cere americanilor imediat după învestirea în funcție să poarte mască de protecție timp de 100 de zile, cu scopul de a reduce cât mai mult rata de infectare.

„100 de zile de purtat mască, nu pentru totdeauna. Şi cred că vom vedea o reducere semnificativă (a infectărilor)”, a afirmat preşedintele ales al SUA într-un interviu acordat CNN.

Biden nu a specificat dacă va exista o legislație în acest sens. Fiecare stat american are reguli diferite cu privire la purtarea măștii, iar mulți americani refuză să poarte una.

Președintele ales și vicepreședinta Kamala Harris au mai promis că se vor vaccina imediat ce vaccinurile COVID vor fi autorizate de autoritățile americane.

Foștii președinți Bill Clinton, George W Bush și Barack Obama au declarat deja că intenționează să se vaccineze în fața camerelor, pentru a da un exemplu americanilor și pentru a crește încrederea în vaccin.

”Aș fi bucuros să fac acest lucru”, a declarat și Biden, întrebat dacăî este dispus să se vaccineze în fața camerelor de luat vederi.

Biden a mai spus că i-a cerut imunologului Anthony Fauci, principalul expert american în boli infecţioase şi o figură foarte respectată în Statele Unite, să facă parte din echipa sa de combatere a pandemiei de COVID-19 în calitate de consilier medical principal.

Doctorul Anthony Fauci est membru al celulei de criză a Casei Albe, dar a făcut obiectul unor atacuri virulente din partea preşedintelui Donald Trump, care a minimalizat constant ameninţarea acestei pandemii care a făcut până în prezent peste 275.000 de morţi în SUA.

Citeşte şi:

Firma unui fost senator PDL livrează mănuși de protecție sanitară pentru alegerile parlamentare. Valoarea contractului: 2,4 milioane de lei

Edilul Brașovului, Allen Coliban, acuză că a găsit un contract falsificat în primărie și spune că PNL ar trebui să-l dea afară pe Scripcaru. Libertatea a obținut documentul

Câți bani primește Cătălin Moroșanu la „Survivor România”. Nu se apropie de Jador, cel mai bine plătit concurent
PARTENERI - GSP.RO
Câți bani primește Cătălin Moroșanu la „Survivor România”. Nu se apropie de Jador, cel mai bine plătit concurent
Horoscop 20 ianuarie 2021. Balanțele sunt pe punctul de a lua decizii grave, cu consecințe neprevăzute
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2021. Balanțele sunt pe punctul de a lua decizii grave, cu consecințe neprevăzute
Țeapa luată de un bărbat care a lăsat garanție mașina de 30.000 € pentru un împrumut de 5.000 €
Știrileprotv.ro
Țeapa luată de un bărbat care a lăsat garanție mașina de 30.000 € pentru un împrumut de 5.000 €
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Telekomsport
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Legătura dintre bani și emoții. Ce trebuie să știi ca să pui mai mult deoparte (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Legătura dintre bani și emoții. Ce trebuie să știi ca să pui mai mult deoparte (PUBLICITATE)