Toată lumea vrea să-l prindă pe „Dolofanul Jos”, traficantul de droguri pentru care se oferă cea mai mare recompensă din Europa

Comentează

Europol, agenția Uniunii Europene care luptă împotriva criminalității organizate, a difuzat imagini cu olandezul Joseph Johannes Leijdekkers (33 de ani), șeful proeminentei grupări de traficanți de droguri „Mocro Mafia”, relatează Bild. Pentru orice informații care duc la prinderea celui supranumit „Dolofanul Jos” se oferă o recompensă de 200.000 de euro.

Potrivit poliției din Țările de Jos, „Dolofanul Jos” este responsabil pentru contrabanda de cocaină prin porturile Rotterdam și Anvers (Belgia).

Între altele, pompierii au fost copleșiți de mai mulți suspecți la cheiul 206 din portul Anvers, pe 25 august 2020. Unul dintre ei a fost rănit grav, dar a reușit să scape de atacatori sărind în docul portului. Prin intermediul echipajului unei nave, a reușit să dea alarma.

Leijdekkers este suspectat că a spălat „zeci de milioane de euro și sute de kilograme de aur” din vânzările de droguri.

Suspectat că și-a ucis o rivală, pe „Mătușa Naima”

Jos ar fi, de asemenea, implicat în dispariția Naimei Jilal (54 de ani), o rivală pe piața traficului de droguri din Europa. „Mătușa Naima”, născută în Maroc, era un jucător important în comerțul internațional cu cocaină și a dispărut în 2019.

Ea a urcat într-o limuzină cu geamuri fumurii în Amsterdam, pe 20 octombrie 2019, și nu a mai fost văzută niciodată. Fotografiile găsite pe un telefon al unuia dintre gangsteri din „Mocro Mafia”, în 2023, sugerează că a fost torturată și ucisă.

O abordare „tipică” pentru Mocro Mafia, care a înființat „celule speciale de tortură”, așa cum a demonstrat un raid în apropiere de Rotterdam, la un an după dispariția „Mătușii Naima”.

În iulie, Jos Leijdekkers a fost condamnat, în lipsă, în Olanda, la 24 de ani de închisoare. Pentru contrabandă cu 7 tone de cocaină, un jaf armat în Finlanda și „ordonarea unei execuții”.

Lawsuit Bolle Jos Leijdekkers en Flor Bressers Antwerpen, Belgium - May 30 :Start of a major drug case before the Antwerp Correctional Court with 30 defendants linked, among other things, to a raid in the summer of 2020 in which a fire guard of a port company was severely beaten - The defendants include the wanted Bolle Jos Leijdekkers and Flor Bressers. The fire guard was overpowered by several suspects at quay 206 in the port of Antwerp on 25 August 2020. The man was beaten and kicked, but still managed to escape his assailants by jumping into the harbour dock. Through the crew of a ship, he was eventually able to raise the alarm .on May 30, 2024 in Antwerpen, Belgium, 30/05/2024 Antwerpen Belgium Copyright: xBertxVanxDenxBrouckex,Image: 877561522, License: Rights-managed, Restrictions: imago is entitled to issue a simple usage license at the time of provision. Personality and trademark rights as well as copyright laws regarding art-works shown must be observed. Commercial use at your own risk.;PUBLICATIONxNOTxINxFRAxBEL, Model Release: no

L-a urmat la conducerea Mocro Mafia pe ultrabrutalul „naș” Ridouan Taghi

Olandezul în vârstă de 33 de ani este succesorul lui Ridouan Taghi (46 de ani), ultrabrutalul „naș” Mocro Mafia, despre care se spune că este responsabil pentru 70 de crime și importul a sute de tone de cocaină în Europa. Taghi este în pușcărie, condamnat la închisoare pe viață.

  • Fondată la finalul anilor '80, Mocro Mafia este un termen care descrie diverse organizații criminale care sunt formate în principal din persoane de origine marocană. Aceste organizații sunt specializate în traficul de cantități mari de cocaină și droguri sintetice prin Spania, Portugalia, Țările de Jos și Belgia, de unde este distribuită în restul continentului european, fiind, astfel, unul dintre cei mai importanți participanți la comerțul european cu droguri.

Anchetatorii bănuiesc că traficantul se află în prezent în Turcia. Anterior s-ar fi ascuns în Dubai (Emiratele Arabe Unite), unde rudele lui dețin apartamente de lux acolo și conduc limuzine Bentley.

Raidul la rudele din Emirate: pachete de numerar, genți de 10.000 de euro fiecare și ceasuri de lux, de 100.000 de euro piesa

Când polițiștii au percheziționat proprietățile mamei (69 de ani) și a uneia dintre surori (28 de ani), au găsit pachete de numerar (euro, dirhami din Emirate, lire turcești și franci elvețieni), o colecție de genți de designer în valoare de 10.000 de euro fiecare și ceasuri de lux, dintre care niciunul nu valora mai puțin de 100.000 de euro. Plus două pașapoarte germane false.

Pe capul lui Joseph Leijdekkers se oferă o recompensă de 200.000 de euro, cea mai mare sumă oferită vreodată în Țările de Jos și, în prezent, cea mai mare recompensă pe prinderea unui infractor din Europa.

„Cu ajutorul acestor noi fotografii, poliția speră să primească mai multe informații despre locul în care se află pentru a-l aresta. O recompensă de 200.000 de euro este oferită pentru pontul decisiv care duce la arestarea lui Leijdekkers. Recompensa va fi plătită la câteva zile după arestare”, notează Europol.

Este îndoielnic dacă cineva va risca să îl „vândă” pe Leijdekkers nici chiar pentru 200.000 de euro. Nimeni nu a vrut să ia cei 100.000 de euro care s-au oferit cândva predecesorului său, Ridouan Taghi.

Membrii mafiei olandezo-marocane a drogurilor își prețuiesc viața mai mult.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...