cand este savarsita de gorila domniei sale.
Statele Unite au dovedit pana in prezent ca sunt campioane ale democratiei. Ca au un sistem juridic bine pus la punct, care nu permite nimanui sa se sustraga aplicarii legii. in Statele Unite oricine incalca legea, sau este suspectat ca a incalcat-o, este deferit justitiei, indiferent daca este vedeta, om politic sau chiar presedinte al Americii. O tara fantastica, animata de un profund spirit justitiar, care este astazi ponegrita in Romania prin incalificabilul comportament al ambasadorului Jack Dyer Crouch II. Ambasadorul care isi permite sa ne rada in nas atat noua, romanilor, dar si sistemului juridic american, care in 1997 a obtinut ridicarea imunitatii unui diplomat georgian tot pentru o fapta similara.
in 1997, diplomatul Gueorgui Makharadze, aflat la Washington, baut fiind, a ucis-o intr-un accident de circulatie, provocat din vina sa, pe Jovianne Waltrick, o adolescenta de 16 ani. Americanii au reactionat prompt, au obtinut ridicarea imunitatii diplomatului si condamnarea acestuia pe teritoriul Statelor Unite. Ce sa intelegem din comportamentul ambasadorului Crouch? Ca din punctul sau de vedere o viata de om este mai scumpa in Statele Unite decat in Romania? Sau ca lumea este impartita in cetateni americani cu drepturi reale si cetateni romani cu drepturi facultative? Domnule ambasador, ati jignit si poporul roman si pe cel american. Mai bine retrageti-va. Aici i-ati deceptionat pe toti.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_54ee39151d2944088fe5872198557bfa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_22f12a93bf1c968a5c991b6a3275b936.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5a76616da5256e03f4e25a053b40532b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_3c5c1d1cd6cd8b1a7e6ad2c78acc06d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bdf0b1761582050e04f3e050bc83245f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_56bac6c8f13a5068ccdc5dddb35cb53e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e5260288808be5d2ff7c44f8b54d22df.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.