„Conducerea Universităţii Titu Maiorescu din Bucureşti a decis suspendarea contractului individual de muncă al d-nei conf. univ. dr. Elena Carmen Mladen, cadru didactic la Facultatea de Drept Tg. Jiu, şi încetarea oricăror raporturi de colaborare cu aceasta. Universitatea Titu Maiorescu se disociază de orice fapte şi atitudini care contravin normelor legale, valorilor morale şi principiilor deontologiei profesionale. În acelaşi timp, condamnă cu fermitate orice încălcări ale legii şi orice abateri de la conduita morală”, se arată într-un comunicat al Universităţii.
Magistratul Carmen Mladen, de la Secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, întreţinea raporturi sexuale cu diverşi oameni de afaceri sau înstăriţi, despre care avea cunoştinţă că sunt căsătoriţi, iar după consumarea raporturilor sexuale, judecătoarea le pretindea acestora sume de bani sau foloase, pentru a nu divulga detalii de natură să afecteze căsniciile respectivelor persoane.
Judecătoarea ar fi pretins sume mari în valută, scrie Mediafax. În ultimul caz, la care procurorii DNA au şi intervenit, ar fi fost vorba despre 5.000 de euro pretinşi de la un lichidator judiciar pentru a nu dezvălui amănunte din relaţia lor extraconjugală.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.