electronica.
Luna va fi cel mai aproape de Pamant in aceasta noapte, la ora 22.46, conform datelor Academiei Ruse de stiinte, care avertizeaza totodata asupra posibilitatii unei explozii a sinuciderilor sau altor incidente. „Persoanele sensibile la schimbarile astronomice si la fazele Lunii pot avea probleme, mai ales insomnii. Durerile de cap bruste si inexplicabile care apar in aceste zile pot fi cauzate de acelasi fenomen astronomic”, explica Vasil Umlevski, de la Institutul Astronomic al Academiei Bulgare de stiinte. Specialistul bulgar a mai spus ca de maine Luna va incepe din nou sa se departeze de Pamant pana cand va ajunge la distanta normala, moment in care problemele de sanatate ale pamantenilor legate de satelitul natural vor inceta.
Luna nu a mai fost atat de aproape de Pamant de 20 de ani. De obicei, ea se afla la o distanta de 384.000 de kilometri, dar acum se va afla la 360.000 de kilometri. „Va fi ca un glob stacojiu gigant, vazut de pe Pamant”, a explicat Vasil Umlevskix. Acest fenomen rar va fi vizibil de-a lungul Europei si Asiei Centrale.
Cercetatorii de la Universitatea din Leipzig sunt si ei convinsi ca satelitul natural al Pamantului produce modificari in comportamentul oamenilor. „Atunci cand este Luna plina, numarul sinuciderilor in Germania creste cu aproape 20%. Cand satelitul Terrei se apropie de Pamant, cum este cazul in aceste zile, statisticile consemneaza o rata si mai mare de probleme psihice la cei predispusi la astfel de comportamente”, a declarat cotidianului german „Bild” un cercetator de la Universitatea Leipzig.