Lupta pe care o dă, aproape zi de zi, pe tatami, este lupta unui copil, azi anonim, dar, mâine, poate, un mare campion. Energia şi determinarea au însoţit-o de când se ştie. Chiar dacă, în general, e un copil timid şi emotiv, simte că se transformă atunci când intră în sala de antrenament ori pe salteaua de luptă.
”Eu aş fi vrut la gimnastică, dar după ce am ajuns la judo, alături de un vecin, m-am gândit că asta e ceea ce îmi doresc. Mereu înveţi procedee noi, totul e atât de interesant”, spune Xenia, în vreme ce vântul aduce un parfum de struguri şi mere din întinderea Târgoviştei, vechea Cetate de Scaun a voievozilor munteni.
În urmă cu doi ani, lucrurile nu stăteau chiar aşa. „Tati, dar acolo e vorba de bătaie, iar eu sunt doar o fetiţă!”, exclama micuţa campioană de astăzi după primul antrenament la judo din viaţa ei. Tatăl Xeniei zâmbeşte:”După al doilea, însă, mi-a spus că îi place mult şi vrea să se mai ducă”. Pare ciudat ca din cei patru copii ai familiei Chiţu, dintre care doi băieţi, tocmai fata cea mai mică să practice judo.
Iar din 2013, fetiţa adună medalii după medalii, diplome după diplome, pe la toate concursurile naţionale la care participă. Uneori, visează noaptea cum le învinge clar pe adversarele mai dificile, cu care are mai mult de furcă, şipoate povesti cu lux de amănunte ce procedee a folosit. De departe, preferă finalizarea prin „ippon seoi nage”, adică prin aruncarea peste umăr. „Uite, trebuie să prinzi adeversarul de aici, de umăr sau de rever şi apoi să-l treci peste umărul tău, punându-l la pământ”, îmi explică Xenia, „încinsă” la brâu cu centura portocalie pe care o deţine. Şi, pentru o clipă, am senzaţia că cele aproape 95 de kilograme ale mele sunt în pericol să cunoască, în mod neaşteptat, dar implacabil, efectele gravitaţiei.
Citiți mai departe pe Jurnaldefaptebune.ro.
Foto: Gabriel Pătruț

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.