Jurnalista Claudia Spineanu, angajata unei televiziuni locale din Drobeta Turnu Severin, a murit miercuri noapte în urma unui cumplit accident de circulație. Femeia în vârstă de 34 de ani se afla la volanul unei mașini și nu a acordat prioritate unui alt autovehicul, reiese din primele cercetări ale Poliției. Cel de-al doilea șofer implicat în accident a fugit, pentru că nu ar fi avut permis. Polițiștii rutieri vor lămuri toate împrejurările accidentului, în anchetă.
Claudia Spineanu, în vârstă de 34 de ani, a lucrat la montaj în cadrul televiziunii RTS Drobeta Turnu Severin. Tânăra și-a pierdut viaţa într-un accident rutier care a avut loc miercuri noapte pe strada Traian din municipiul Drobeta Turnu Severin, informează news-mehedinti.ro.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FNewsMehedinti%2Fvideos%2F1304505593016947%2F&show_text=0&width=266" width="266" height="1000" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>
Jurnalista se afla la volanului unui autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul şi a intrat în coliziune cu acesta. Femeia a suferit leziuni grave și a fost transportată de urgenţă la spital. A decedat însă în urma unui stop cardio-respirator.
Imediat după accident șoferul autovehicolului cu care jurnalista a intrat în coliziune a fugit, abandonând mașina avariată. Polițiștii i-au găsit actele în epava vehiculului, aflând că nu deține permis de conducere.