Chitaristul formaţiei The Rolling Stones Keith Richards, în vârstă de 76 de ani, a renunţat la fumat, potrivit news.ro. Acesta a spus că i-a fost „mai greu să renunţe la nicotină decât la heroină”. Chitaristul nu s-a mai atins de țigări din octombrie 2019.

Keith Richards a povestit cum s-a lăsat de fumat și cât de greu i-a fost să renunțe, într-un interviu la postul de radio Q104.3 New York acordat lui Jim Kerr. Potrivit news.ro, Richards a spus că nu s-a mai atins de ţigări din octombrie anul trecut.

„Să te laşi de heroină este ca un iad, dar e unul scurt. Ţigările sunt mereu acolo şi le fumezi mereu. Le iau şi le aprind fără să mă gândesc la asta”. „În ultimul timp, de fapt, am reuşit să le reduc substanţial în fiecare zi”. 

Keith Richards

Trupa britanică The Rolling Stones va porni anul acesta într-un nou turneu „No Filter” în Statele Unite şi Canada, potrivit unui anunţ făcut joi. Turneul va debuta pe 8 mai, în San Diego, şi va fi încheiat pe 9 iulie, în Atlanta. În total, au fost anunţat joi 15 concerte. În Canada, The Rolling Stones va concerta în Vancouver, pe 12 mai.

The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără „Their Satanic Majesties Request” (1967), „Beggars Banquet” (1968), „Let It Bleed” (1969), „Sticky Fingers” (1971), „Exile on Main St” (1972), „It’s Only Rock ‘n Roll” (1974), „Tattoo You” (1981), „Steel Wheels” (1989), „Voodoo Lounge” (1994) şi „Bridges to Babylon” (1997).

Un medic român, școlit în SUA, explică părinților la ce vârstă începe consumul de droguri în România, de ce stoparea nu poate fi făcută de unul singur și ce înseamnă să fii un sprijin pentru copil
Recomandări
Un medic român, școlit în SUA, explică părinților la ce vârstă începe consumul de droguri în România, de ce stoparea nu poate fi făcută de unul singur și ce înseamnă să fii un sprijin pentru copil

În prezent, grupul este format din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Charlie Watts (tobe) şi Ronnie Wood (chitară). Grupul britanic a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1989. Cel mai recent disc al formaţiei, „Blue & Lonesome”, a fost lansat în 2016.



Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
Observatornews.ro
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
FANATIK.RO
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday