„Dacă se formează o coaliție care are majoritate în Parlament și îl propune pe Orban, îl accept, îl desemnez. (…) Dacă îmi vin cu o propunere, o voi accepta. Că este Orban, îl accept. Că este Cîțu, îl accept”, a declarat Klaus Iohannis, miercuri, într-o conferință de presă care a avut loc la Giurgiu.

„De regulă, după alegeri, prima dată se constituia noul Parlament. Acum, cum suntem în plină pandemie, am început mai repede consultările, dar sunt lucruri care durează, nu vreau să repetăm greșelile care s-au făcut în trecut. Nu vreau să avem discuții în contradictoriu și dăunătoare după formarea guvernului, vreau ca toate lucrurile să fie clarificate înainte.

Partidele la noi sunt încă în etapa în care învață cum se negociază coaliții, portofolii, programe de guvernare. Am mai avut coaliții și nu putem să spunem că au funcționat extraordinar de bine. De asta nu m-am implicat în negociere, ce să caute președintele într-o negociere concretă între partide? Acolo trebuie să se înțeleagă partidele”, a mai spus Klaus Iohannis.

„Să avem răbdare”

Președintele României a vorbit și despre motivele blocajului de la negocieri.

„Știu că este foarte interesant că x și y se ceartă pentru un scaun sau pentru o influență. Partidele se luptă pentru guvernare, așa funcționează politica de când sunt partide, dar lucrurile sunt complicate în aceste negocieri, doar la început pare simplu, însă îți dai seama pe parcurs că sunt viziuni diferite, scheme de minister diferite, trebuie să avem răbdare să așteptăm ca partidele să negocieze aceste lucruri”, a mai spus Iohannis.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Înțepătură pentru Barna

Președintele l-a criticat voalat și pe liderul USR-PLUS, Dan Barna, pentru ieșirea acestuia de marți pe tema negocierilor.

„Nu s-au înţeles pentru că sunt în negociere. Principalul motiv e că au încercat unii să negocieze via media. Ceea ce nu se face. Negocierea se face între echipele din partide”, a subliniat Iohannis.

„Orban nu a greșit atunci când a demisionat”

Întrebat dacă Ludovic Orban a făcut o greșeală atunci când a demisionat din fruntea Guvernului, Iohannis a fost tranșant.

„Nu, mi s-a părut un gest corect și onorabil, în condițiile în care PNL a declarat și a sperat să obțină cel mai mare număr de voturi și nu l-a obținut, este un gest onorabil pe care l-a făcut Ludovic Orban”, a precizat Iohannis.

USR-PLUS: Revenirea lui Orban nu răspunde așteptărilor electoratului

Dacă președintele Iohannis l-ar accepta pe Ludovic Orban din nou în scaunul de premier, nu același lucru se poate spune și despre USR-PLUS, adică posibilii parteneri de guvernare ai liberalilor și udemeriștilor.

„Considerăm că un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban, având în vedere demisia din funcția de premier și neîndeplinirea angajamentelor luate față de USR PLUS, nu răspunde așteptărilor electoratului de centru-dreapta care își dorește un nou început și o guvernare cu mandat reformist”, se arată într-o postare pe Facebook a formațiunii.

foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Observatornews.ro
Politolog şi cercetător la Zurich: Anularea alegerilor de către CCR ar avea un efect "absolut devastator"
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI