VIDEO | Klaus Iohannis, prima reacție la raportul GRECO: "Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaş roşu!" Şeful statului cere lege pentru corectarea "anomaliei" secţiei speciale

Comentează



Președintele Klaus Iohannis a atacat din nou Guvernul, la o zi după publicarea raportului Greco în care România a fost din nou criticată pentru că nu face progrese în domeniul justiției.

Cele mai importante declarații ale președintelui Klaus Iohannis

„Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaș roșu, de această dată de la organismul anticorupție al Consiliului Europei, așa-numitul GRECO.

Concluziile celor două Rapoarte ale Grupului Statelor împotriva Corupției, prescurtat GRECO, adoptate la data de 21 iunie și publicate ieri, cu o întârziere semnificativă, de către Guvern, arată, încă o dată, multiplele prejudicii aduse de guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani prin modificarea legilor justiției și a legislației penale.

Mesajul transmis de cetățeni în urma votului dat la referendumul din 26 mai se regăsește pe deplin în aceste concluzii.

Este extrem de îngrijorător că, din cauza propriilor interese ale actualei guvernări, România continuă să se afle în atenția organismelor europene.

Aspecte precum cele care țin de pensionarea magistraților, existența Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, posibilitatea infirmării actelor procurorilor de către superiorul ierarhic pentru netemeinicie sunt chestiuni departe de a fi rezolvate, iar acțiunile autorităților române sunt în deplină contradicție cu recomandările organismului european.

Procedura privind numirile în funcțiile înalte din parchete este, în continuare, una care implică un proces netransparent, bazat pe criterii subiective și în care Consiliul Superior al Magistraturii are un rol pur decorativ.

Guvernarea PSD-ALDE are multe alte restanțe, pe care nu le voi detalia aici, de la aspecte care țin de corupția și integritatea în rândul membrilor Parlamentului, la capacitatea ANI de colectare a datelor, de prevenire și sancționare a conflictelor de interese și a incompatibilităților.

Dacă Guvernul PSD-ALDE își permite însă să ignore voința propriilor cetățeni, nu este de mirare că doar 4 dintre cele 13 recomandări GRECO au fost apreciate ca fiind implementate satisfăcător.

Observațiile extrem de dure ale GRECO se înscriu în aceeași notă cu cele ale concluziilor raportului MCV și cu cele cuprinse în opiniile Comisiei de la Veneția.

Majoritatea PSD-ALDE, într-un dispreț total față de necesitatea dezbaterii contestatelor ordonanțe de urgență din domeniul justiției, este cea care contribuie la perpetuarea, pe o durată nedeterminată, a efectelor nocive ale acestora.

În același timp, am văzut cum doamna prim-ministru, prevalându-se de rezultatul referendumului, într-o jalnică încercare de manipulare a opiniei publice, ne anunță că dumneaei nu dă ordonanțe în domeniul justiției.

Doamna prim-ministru ignoră faptul că Guvernul are drept de inițiativă legislativă și, deci, are posibilitatea de a elabora un proiect de act normativ care să cuprindă măsurile necesare de punere în acord a legislației din domeniul justiției cu voința cetățenilor și cu recomandările organismelor europene;

Prin pasivitatea ei, majoritatea PSD-ALDE acționează în continuare împotriva voinței și împotriva intereselor românilor.

Având în vedere toate acestea, solicit Guvernului să inițieze cu celeritate un proiect de lege care să conțină măsurile necesare pentru reașezarea legislației în concordanță cu coordonatele statului de drept, în acord cu voința populară și cu recomandările organismelor europene. Acestui demers trebuie să i se ralieze, în mod obligatoriu, și CSM-ul, cu asumarea rolului său de garant al independenței justiției”

Despre Secția specială a magistraților

"Toată lumea a înțeles foarte bine că această Secție este o anomalie, nu trebuie să existe. În consecință, Guvernul să vină urgent cu o inițiativă legislativă care corectează această anomalie și alte probleme din domeniu. Sigur, dezbaterea va avea loc în Parlament și decizia este a Parlamentului și nu a Guvernului, dar inițiativa trebuie elaborată în Guvern."

Despre negocierile de la Bruxelles

„S-a negociat o configurație pentru posturile de vârf, nu portofolii. A fost nevoie de o negociere pe un pachet un pic mai mare pentru a avea garanția majorității în Parlamentul European. Situația acum e mai complicată în PE, nu mai e posibil ca două grupuri politice să aibă majoritate, e nevoie de 3 sau 4 grupuri. Acest lucru, plus faptul că sunt 28 de membri în Consiliul European, au dus la discuții extrem de complicate, care au dus la decizii luate prin consens”

Despre referendumul pentru modificarea Constituției

„Referendumul e bine să fie organizat odată cu alegerile prezidențiale.

Nu există o recomandare a Comisiei de la Veneția pentru a evita suprapuneri de scrutin”

Despre propunerea de comisar european din partea României

„Doamna premier m-a informat că vrea să nominalizeze o persoană pentru comisar european, ceea ce s-a întâmplat. Am așteptarea legitimă să fiu informat în timp util despre persoana avută în vedere. Până acum nu a venit cu nicio propunere pentru poziția de comisar cu mandat întreg”

Despre discuțiile cu Viorica Dăncilă cu privire la remaniarea guvernamentală

„Nu sunt dispus să negociez nimic cu PSD, dar evident că fără mine nu se poate face remaniere. Aștept să vină cu o propunere”

„Mă aștept ca cel puțin cei doi miniști indicați de mine, de Interne și Externe, să fie schimbați”

Despre legea pensiilor

„Pensiile sunt mici, deci se impune o astfel de lege, care corectează aceste erori. S-a pus problema de unde se iau banii. În aceasyă chestiune am discutat cu doamna prim-ministru și am întrebat-o „Aveți bani pentru penii”. M-a asigurat că sunt bani. După care am promulgat legea”

Despre Kovesi și funcția de procuror-șef european

„Eu am susținut-o. I-am spus-o și doamnei Kovesi și mai multor conducători relevanți din politica europeană. Această poziție nu intră între cele care se negociază la Bruxelles. Am speranța că acest post se poate aloca doamnei Kovesi. Ar fi un rezultat foarte bun, pe care eu mi-l doresc. Sunt șanse bune, dar garantat nu este! "

Declarațiile preşedintelui Klaus Iohannis vin în contextul în care Ministerul Justiției a publicat marți raportul GRECO cu privire la starea justiției.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
MONDEN
Mincu si actuala sotie
08:40
Mincu și iubita lui s-au căsătorit civil. Prima imagine în calitate de soț și soție. „Pentru o clipă, totul s-a oprit”
Zodier | sursa foto: Instagram
7 oct.
Cine e vedeta care a pornit în Asia Express de România. Face autostopul din București până la Cluj: „Sub părul blond roșcat”
POLITIC
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Interviu Vlad Voiculescu
Interviu
7 oct.
„Nu cred că președintele va aștepta la infinit”. Vlad Voiculescu îl vede pe Luca Niculescu ultimul premier desemnat înainte de anticipate
Ultimele știri
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
09:18
Alimentul minune pentru organism. Are de două ori mai multă vitamina C și de până la 10 ori mai mult beta-caroten decât ardeiul verde
09:12
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernovodă. Cristian Bușoi: „Doar în condiţii de maximă siguranţă”. Ce arată prognoza INHGA pentru octombrie
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
TRENDING
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
Longevitate
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, prezent la MOBEX București-Ilfov 2026. Sursă foto: Eli Driu /Libertatea.
7 oct.
10.000 de rezerviști, mobilizați la antrenamentul MOBEX București-Ilfov 2026. Radu Miruță: „Cifrele arată destul de bine”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește