Trebuie să înțelegem bine despre ce este vorba. Plecarea Marii Britanii din Uniunea Europeană are două faze importante: retragerea și relațiile viitoare, care vor fi stabilite ulterior. Deci astăzi vorbim despre Acordul de retragere, este foarte important, fiindcă fără un astfel de Acord nimic nu rămâne stabilit între Uniunea Europeană și Marea Britanie. Acest Acord a fost negociat îndelung, în detaliu. UE 27, deci noi care rămânem în Uniune, am stabilit o echipă de negociatori cu un negociator șef, domnul Barnier, echipă care a făcut o treabă foarte bună. Noi i-am sprijinit, în același timp am avut grijă ca punctele care ne interesează pe noi să fie bine clarificate în acest proiect de Acord și, până în acest moment, pot să spun că suntem mulțumiți de proiect„, a spus Klaus Iohannis.

El a menţionat că „Proiectul reflectă toate preocupările noastre și soarta românilor din Marea Britanie, finanțarea bugetului Uniunii Europene și multe, multe alte lucruri”.

„Este un Acord care are 500 de pagini și opinia noastră este că proiectul e bun, merită mers mai departe.”

Întrebat dacă drepturile românilor sunt protejate, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Drepturile românilor, dacă acest Acord se aprobă, sunt perfect protejate. Deci, încă o dată, sub rezerva aprobării Acordului, dacă acesta intră  în vigoare, pentru noi este foarte potrivit.”

Negociatorii din cele 27 de state ce vor rămâne în Uniunea Europeană după Brexit nu au reuşit să ajungă vineri la un acord asupra situaţiei Gibraltarului, iar acest subiect riscă să blocheze tratativele dintre Londra şi UE cu numai două zile înainte de summitul la care liderii statelor membre urmează să aprobe acordul privind Brexitul.

Premierul britanic Theresa May a afirmat joi, în parlamentul de la Londra, că negocierile privind Brexit-ul se află acum într-un moment crucial, ea evocând problema statutului Gibraltarului, despre care a dat asigurări că suveranitatea britanică asupra acestui teritoriu va fi „protejată”, scrie Agrepres.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări
Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație

Citeşte şi:Catedrala Mântuirii Neamului în cifre. Recordurile pe care le deține. E mai înaltă decât Casa Poporului și are cel mai mare clopot din lume

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
FANATIK.RO
Marius Vizer rupe tăcerea! “Îl surclasez pe Cozmin Gușă fără echivoc în orice domeniu, mai puțin la minciună și trădare!” Exclusiv
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO
Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Observatornews.ro
Momentul în care o motociclistă este lovită cu viteză de un SUV și aruncată pe maşina din faţă, pe un bulevard din Timișoara
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
RECOMANDĂRI