Klaus Iohannis: Scopul nostru este pacea, nu războiul; NATO nu caută confruntarea și nu este o amenințare pentru Rusia

Comentează

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, în cadrul deschiderii reuniunii Adunării Parlamentare NATO, care se desfășoară la Palatul Parlamentului, că scopul Alianței Nord- Atlantice este pacea, nu războiul. ”NATO nu caută confruntarea și nu este o amenințare pentru Rusia, așa cum a arătat Alianța și la Varșovia”, a ținut să mai precizeze șeful statului, în deschiderea reuniunii.

”Scopul nostru este pacea, nu războiul. NATO nu caută confruntarea și nu este o amenințare pentru Rusia, așa cum a arătat Alianța și la Varșovia. Însă, în relația cu Rusia, este nevoie de o strategie aliată cuprinzătoare și coerentă pe termen lung. Ea trebuie să includă dialogul, dar de pe o poziție puternică de apărare și descurajare”, a spus președintele.

El a mai arătat că este necesară consolidarea vastei rețele de parteneriate ale Alianței cu toate statele care văd în NATO un partener de cooperare – pentru dezvoltarea capacităților proprii de apărare ale fiecărui partener, a rezilienței la amenințările cu care se confruntă, de la cele hibride la terorism. România va continua să susțină activ acest efort.

”Nu în ultimul rând, întărirea parteneriatului NATO cu Uniunea Europeană este o prioritate. Salut eforturile Secretarului General NATO în această direcție și îl asigur de sprijinul deplin al României. Am mai spus-o și o repet: chiar dacă Uniunea va face pași relevanți în dezvoltarea dimensiunii apărării – la care România dorește să participe încă de la început, acești pași trebuie făcuți în strictă complementaritate cu Alianța. Nu se pune, în viziunea noastră, problema unei alegeri între Uniunea Europeană și NATO – acestea sunt opțiuni complementare, și nu alternative, dacă dorim să avem o securitate pe termen lung”, a dat asigurări președintele.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, vine astăzi în vizită la București, fiind cel mai important invitat al Adunării Parlaentare a NATO.

Șeful NATO se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Ulterior, el va lua parte, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului – Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, la Adunarea Parlamentare a NATO (AP NATO), care va avea loc la Palatul Parlamentului.

Preşedintele Iohannis și șeful NATO participă la deschiderea sesiunii plenare a celei de-a 63-a reuniuni a Adunării Parlamentare a NATO, care are loc la Palatul Parlamentului, unde şeful statului susține un discurs.

Citește și: VIDEO REPORTAJ| Condiții de neimaginat pentru elevii unei școli din Vaslui. „Împart” cu șoarecii cornul de la Guvern și aleargă prin curte ca să se „dezmorțească” de frig

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Denise Rifai | Foto: Viva
09:14
Denise Rifai schimbă postul TV și va prezenta o nouă emisiune. La ce televiziune o să apară vedeta
Dorian Popa și Andreea au adoptat o cățelușă
09:11
Dorian Popa a adoptat o cățelușă la 4 luni după pierderea lui Cheluțu: „Ne-a trimis un semn de Sus”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
09:38
Alina Pușcău face PET-CT după tratamentul pentru cancer și speră la un miracol: „Să vedem dacă merge și s-a oprit totul din metastază”
09:37
Corina Caragea, vacanță de vis în Canada. Cum arată locul în care s-a cazat vedeta Pro TV. „Am tot încercat să-i găsesc un defect”
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Jetavanaramaya, Sri Lanka, cea mai mare clădire din cărămidă din lume
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri