Kremlinul a declarat luni că fostul premier britanic Boris Johnson a mințit când a spus că președintele Vladimir Putin l-a amenințat cu un atac cu rachetă în timpul unui apel telefonic premergător invaziei din Ucraina, scrie CNN.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că ceea ce a spus Johnson nu este adevărat și că este, „mai precis, o minciună”.
Putin i-ar fi spus lui Johnson că nu vrea să-l rănească, „dar cu o rachetă i-ar lua doar un minut”.
Fostul premier britanic Boris Johnson, acuzat în repetate rânduri că nu este sincer în timpul carierei sale politice, a povestit, într-un interviu pentru un documentar BBC, că amenințarea i-a fost făcută în perioada premergătoare invaziei Rusiei în Ucraina și a venit pe un „ton vesel” al președintelui rus.
Fostul premier britanic spune că încerca atunci să-l avertizeze pe Putin că invadarea Ucrainei îi va aduce Rusiei sancțiuni grave din partea Occidentului și mai multe trupe NATO la granițe.