Presiuni pentru capitulare

„Este mai bine să negociem şi să o facem acum decât mai târziu. Spaţiul de manevră pentru luarea deciziilor se reduce pe măsură ce pierde teritorii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul conferinţei de presă zilnice.

Referirile lui Pesov la negocieri sunt înșelătoare, deoarece Kremlinul nu negociază de regulă, ci doar caută să impună condiții. Prin urmare, purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu face decât să-i transmită șefului statului ucrainean să accepte un document denumit „acord de pace” care să fie favorabil regimului de la Moscova.

„Ne menţinem deschiderea faţă de negocierile de pace”, a insistat Peskov într-un mesaj pe placul administrației Trump, în condițiile în care Casa Albă presează Kievul să accepte un așa-zis plan de pace care prevede practic capitularea Ucrainei în fața Rusiei.

Kremlinul susține că nu a primit planul asumat public de administrația Trump

Pe de altă parte, Peskov susține că Moscova nu a primit „oficial” așa-zisul plan de pace asumat public de administrația Trump și care ar fi fost elaborat în secret de emisarul președintelui american, Steve Witkoff, și emisarul Kremlinului, Kirill Dmitriev.

„Oficial, nu am primit nimic. Mai mult, am aflat unele lucruri din presă, deși contactele noastre (cu Statele Unite – n.r.) nu încetează”, a spus Peskov, refuzând din nou să comenteze planul de 28 de puncte dezvăluit miercuri și făcut public joi seara.

„Există anumite idei din partea americană, dar în prezent nu se discută nimic concret. Suntem complet deschiși – ne menținem deschiderea față de negocierile de pace”, a insistat el, citat de Reuters.

Propaganda, un alt front de presiuni pentru răpunerea Ucrainei

Regimul de la Moscova a revendicat vineri cucerirea a 16 localități ucrainene în ultima săptămână. Aceste presupuse succese sunt avansate în contextul discuțiilor asupra noului „plan de pace”. Joi, liderul rus Vladimir Putin s-a îmbrăcat în ținută militară și s-a afișat într-un presupus centru de comandament de unde a pretins ocuparea orașului Kupiansk. Șeful Statului Major al Ucrainei l-a contrazis imediat.

Deși Kremlinul încearcă să-l convingă pe Donald Trump că va câștiga războiul din Ucraina, situația de pe teren arată puțin diferit, în pofida unor succese tactice ale armatei ruse, comentează publicația ucraineană Zerkalo Nedeli, citată de Agerpres.

Vladimir Putin nu are niciun plan militar viabil pentru a învinge în Ucraina

Putin are o problemă, și anume că nu este capabil să învingă Ucraina pe câmpul de luptă, comentează The Economist. Ofensiva din vara acestui an, a treia și cea mai ambițioasă a Rusiei, a fost un eșec complet. Tactica armatei ruse este să trimită grupuri mici de soldați în zona de luptă. Și chiar dacă o parte reușește să avanseze, restul nu poate profita de această străpungere. Imediat ce trupele se concentrează, sunt distruse, explică Edward Carr, redactorul-șef adjunct al The Economist, într-o analiză intitulată „Vladimir Putin nu are niciun plan pentru a câștiga în Ucraina”.

Pierderile umane rusești au crescut cu aproape 60% în decurs de un an până la jumătatea lunii octombrie, cifrându-se între 984.000 și 1.438.000 de soldați, dintre care cei morți sunt estimați între 190.000 și 480.000. Fiecărui soldat ucrainean ucis îi corespunde cinci soldați ruși morți.

„Armata lui Putin nu a reușit să cucerească niciun oraș important în timpul verii. Rusia avansează, dar ar mai dura încă cinci ani (dacă s-ar menține ritmul actual și situația actuală – n.r.) pentru a putea controla integral cele patru regiuni pe care le revendică. Dacă pierderile rușilor continuă în ritmul din 2025, numărul lor total ar putea ajunge la aproape patru milioane”, consideră Edward Carr.

Rusia se prăbușește economic, dar este pe cale să fie salvată din nou de Statele Unite, precum în cel de-Al Doilea Război Mondial

În plus, conform evaluării Centrului European de Informații, exporturile de țiței rusesc sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele luni, iar veniturile regimului de la Moscova de pe urma petrolului sunt la cel mai scăzut nivel de la lansarea invaziei la scară largă din Ucraina, la 24 februarie 2022. Multe regiuni din Rusia nu mai au bani pentru recrutare.

În aceste condiții, Rusia ar fi interesată să forțeze un așa-zis acord de pace care să-i permită o regrupare și refacere economică pentru a-și relua planurile imperialiste mai târziu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ctintiri 21.11.2025, 20:14

rusii ....cea mai mizerabila specie ....

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.