Oficialitățile au organizat o festivitate în onoarea celui care făcut numele orașului cunoscut în toată lumea. Peste 9.000 de oameni au venit să-și salute idolul. Orașul din departamentul Seine-Saint-Denis, regiunea Île-de-France, la nord-est de Paris, are în jur de 55.000 de suflete.

Fostul petrolist Satli s-a tras în poză cu el. A fost antrenat de tatăl lui Mbappe

„E un privilegiu să revin printre voi, să revin în casa mea din Bondy. E un moment pe care nu-l voi uita niciodată. E un moment magic, încărcat de emoție”, a spus Mbappe.

Primarul orășelului Bondy, Sylvine Thomassin, care i-a făcut numeroase cadouri, a dezvăluit că niciodată, la nici un eveniment, nu s-au strâns 9.000 de oameni.

Printre cei care au venit să-l cinstească pe tânărul Kylian Mbappe s-a aflat și un fost jucător din Liga 1, Mourad Satli. Fostul stoper petrolist s-a tras în poză cu starul de la PSG, cu care e amic, și a pus instantaneul pe Facebook cu un mesaj simplu: „Întoarcerea la origini”.

Mourad Satli (28 de ani) joacă la Red Star Paris, în liga a treia franceză. El a evoluat la Petrolul Ploiești în sezonul 2014 – 2015, când a strâns 25 de meciuri în tricoul „lupilor”.

Înainte să ajungă la academia de la Clairefontaine, Satli, francez născut la Oran, în Alegeria, și-a început cariera chiar la Bondy, sub îndrumarea lui Wilfrid Mbappe, tatăl lui Kylian.

Când șeful Poliției Capitalei nu spune adevărul: 33 de accidente grave au provocat șoferii băuți în București și 3 au făcut șoferii aflați sub influența drogurilor
Recomandări
Când șeful Poliției Capitalei nu spune adevărul: 33 de accidente grave au provocat șoferii băuți în București și 3 au făcut șoferii aflați sub influența drogurilor

”Mbappe este din orașul meu şi am jucat pentru acelaşi club. Tatăl său a fost antrenorul meu”, a declarat, pentru realitateasportiva.net, Satli.

Satli a mai jucat la Charleroi sau Mechelen

Mourad Satli (stânga) și Kylian Mbappe

Mourad Satli (stânga) și Kylian Mbappe

Mbappe a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător la Mondialul din 2018. Kylian a devenit, la 20 de ani, cel mai tânăr marcator dintr-o finală din 1958 încoace. Atunci, Pele, la doar 17 ani, a marcat de două ori în finala cu Suedia.

Mbappe candidează și la titlul Balonul de Aur 2018.

În ianuarie, Kylian a fost transferat de la AS Monaco la PSG  pentru 180 de milioane de euro. A semnat până în 2022, pe un salariu anual de 20.500.000 de euro.


INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ „Agresorul sexual a mușcat-o de sân!” Parchetul face test ADN. Bărbatul recunoaște. Judecătorul îi dă cu suspendare. Fata are 16 ani și e bolnavă de epilepsie!

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
GSP.RO
„Știți cât a ajuns să coste un duș fierbinte?”. Dezvăluire șoc făcută de un român mutat în Danemarca
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Playtech.ro
Decizia ȘOC luată de Meghan Markle și Prințul Harry. Răsturnare de situație în SCANDAL, nimeni nu se aștepta
Acuzații grave pentru soțul unei vedete de televiziune din România: 'Continuă să abuzeze studente' Cum a reacționat acum soția lui
Viva.ro
Acuzații grave pentru soțul unei vedete de televiziune din România: 'Continuă să abuzeze studente' Cum a reacționat acum soția lui
Schimbări la examenul pentru permisul auto. Proba practică ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați
Observatornews.ro
Schimbări la examenul pentru permisul auto. Proba practică ar putea fi susținută și cu examinatori autorizați
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Știrileprotv.ro
O ucraineancă a dezvăluit întrebarea pe care o pun mereu soldații ruși în localitățile pe care le invadează. VIDEO
Cum a murit, de fapt, Ana Aslan. Comuniştii nici măcar nu au vrut să-i respecte ultima dorinţă: “A fost ţinută la camera frigorifică 24 de ore”
FANATIK.RO
Cum a murit, de fapt, Ana Aslan. Comuniştii nici măcar nu au vrut să-i respecte ultima dorinţă: “A fost ţinută la camera frigorifică 24 de ore”
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Orangesport.ro
Pink a dat peste un român într-un hotel şi a început o discuţie incredibilă! "Nu înţelegi, aici nu e ca pe scenă". Artista i-a dat o replică neverosimilă
Horoscop 5 octombrie 2022. Leii pot ajunge la concluzii mai cumsecade legate de anumite asocieri, parteneriate, colaborări de tot felul
HOROSCOP
Horoscop 5 octombrie 2022. Leii pot ajunge la concluzii mai cumsecade legate de anumite asocieri, parteneriate, colaborări de tot felul
Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit
PUBLICITATE
Află cât îți poți permite să plătești lunar pentru un credit