Soarta băieţelului născut prematur şi abandonat, miercuri seară, pe treptele staţiei de metrou Policolor s-a schimbat în momentul în care a fost găsit de Mariana Bădiţă. Angajata Metrorex i-a salvat viaţa pruncului lăsat de mamă într-un loc aproape pustiu.
“Era pe la nouă seara. Ieşisem să fumez o ţigară şi pe scări am văzut ceva înfăşurat într-o pătură. Când m-am apropiat, am văzut capul unui bebeluş. Era vânăt, probabil de frig. Am chemat colegii, am luat copilul şi l-am dus la casierie. Avea cordonul ombilical legat cu o aţă şi pe picioruşe bucăţele de frunze”, ne-a spus Mariana Bădiţă, de 34 de ani, la rândul ei mama unui copil de patru ani.
Camerele de luat vederi au surprins momentul în care o tânără, cel mai probabil mama micuţului, lasă copilul născut prematur pe trepte, înfăşurat într-o pătură. Imaginile i-au pus pe jar pe poliţişti, care încearcă să o identifice pe femeie. Pentru fapta ei, aceasta riscă ani buni de închisoare. Bebeluşul este internat acum la Spitalul Marie Curie şi se simte bine.