3829-109228-scwc.jpg
3829-109226-ba.jpg
Ionuţ a trăit un coşmar timp de aproape trei luni, însă nu a avut curaj să spună nimănui, până la începutul acestei săptămâni. “L-am văzut că vomita şi l-am obligat să îmi spună ce a păţit. Săracul abia atunci mi-au zis că mai mulţi copii l-au violat în gură când era la şcoală şi sub un pod din sat. Îl băteau şi îl ameninţau ca să nu spună. Eu ştiam că băiatul e la şcoală şi el, mititelul, era violat”, povesteşte Maria Tăbuş, bunica băiatului, care îl creşte singură.

Vinovaţii nu pot răspunde penal

Directorul şcolii a fost destituit, în timp ce părinţii se plâng că le e teamă să îşi mai lase copiii la cursuri. Ionuţ este acum într-un centru de primire, unde e consiliat. El va fi plasat în grija unui asistent maternal din altă localitate, pentru a nu fi nevoit să mai dea cu ochii de violatori. În acest timp, poliţiştii au deschis o anchetă în cazul celor opt agresori. Din nefericire, doar unul dintre ei a fost reţinut, pentru că are 15 ani. Ceilalţi şapte copii, cu vârste cuprinse între 13 şi 14 ani, nu răspund penal pentru faptele lor.

3829-109229-jale.jpg

Şapte elevi din comuna argeşeană Suseni au fost internaţi, ieri, fiind diagnosticaţi cu toxiinfecţie alimentară. Ei s-au îmbolnăvit după ce au mâncat bomboane Sugus luate de la chioşcul de lângă şcoală

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.