0-130423-dj.jpgVecinii lui Viktor Zotov, proprietar al unui apartament de două camere din regiunea Sverdlovsk, au depus plângere, afirmând că toată ziua dă volumul prea tare la muzică şi că organizează petreceri sălbatice.

Tribunalul local a ordonat vânzarea la licitaţie a apartamentului şi alungarea pârâtului, care va primi totuşi banii obţinuţi de pe urma licitaţiei, mai puţin cheltuielile de judecată.

DJ-ul a recunoscut că a instalat acasă un mini-studio de muzică, ceea ce s-a întors împotriva lui. În virtutea Codului civil rus, justiţia poate ordona vânzarea unei locuinţe utilizată în alte scopuri dacă proprietarul continuă să-şi deranjeze vecinii, în pofida avertismentelor.

Potrivit unor jurişti citaţi de Vremia Novostei, această dispoziţie există de zece ani, însă nu a fost aplicată niciodată până acum.

Zotov intenţionează să facă recurs, estimând că este vorba de o ”încălcare a drepturilor omului”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.