La 4 ani, micul Gabi Belu se hrănește doar cu lapte

Comentează

Au trecut doi ani de când i-am văzut prima dată bobiţele de lacrimi din ochi. Nu ştia să vorbească pe atunci, nu împlinise nici doi ani. Era însă veteran în Spitalul de copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti, unde fusese deja internat de câteva ori. Nu putea să mănânce nimic, iar medicii încercau să-i descopere suferinţa. Ne reîntâlnim acum, după alţi doi ani. Gabriel s-a făcut băiat mare şi datorită multora dintre noi. Bătălia pentru viaţă însă nu s-a încheiat. Acum, el şi părinţii săi au nevoie de un nou sprijin.

Gabriel Belu, din localitatea Dudu, judeţul Teleorman, are acum patru ani şi dă în continuare bătălia vieţii lui cu boala Crohn, o afecţiune inflamatorie intestinală ce-l împiedică să mănânce şi să se dezvolte normal. Singurul aliment tolerat de organismul băieţelului e laptele special Elemental 028, greu de procurat în România. Nu se găseşte în farmacii şi, atunci când o firmă importatoare onorează comanda, preţul unei cutii de lapte este mare: 30 de lei/250 g. E vorba de un lapte special, produs în Anglia. Un lapte-medicament. Iar Gabriel are nevoie acum de 5, uneori chiar 6 astfel de cutii, pe zi. Deci un efort financiar de-a dreptul uriaş, de circa 180 de lei zilnic, adică 5.400 de lei pe lună. Ministerul Sănătăţii a creat un proiect special pentru copiii cu această afecţiune (nu-s foarte mulţi): pe perioada în care micuţii sunt internaţi în spital, primesc laptele gratuit. Doar că nici spitalele nu-i pot ţine tot timpul. Aşa l-am cunoscut noi pe Găbiţă, la începutul anului 2014, şi pe părinţii lui. I-am cumpărat 100 de cutii cu lapte, o parte din cititorii noştri i-au trimis, la rândul lor, cele necesare, iar Diana Şucu, soţia omului de afaceri Dan Şucu, i-a făcut rost de alte 450 de cutii. De atunci, Fundaţia Mobexpert i-a rămas alături, asigurându-i necesarul din acest aliment- minune.

Frica de orice microb

În continuare însă piticul are nevoie de analize şi de tratamente costisitoare. Iar părinţii au ajuns la capătul rezervelor şi nu ştiu unde mai pot găsi sprijin. Mămica ne spune că băieţelul nu prea ia în greutate şi că, din cauza bolii, vine des la Bucureşti, la medici. Gabi o întreabă de ce viermişorul din burtică nu-l lasă şi pe el să meargă cu ceilalţi copii la grădiniţă sau de ce nu are voie să se joace în parc. I se rupe sufletul, ca oricărei mame care îşi vede puiul suferind, dar reuşeşte să găsească mereu câte o explicaţie prin care să-şi liniştească băiatul. “Nu-l pot lăsa în colectivitate sau să stea în interioare unde e lume multă, fiindcă el are imunitate scăzută, mi-e teamă să nu ia vreun microb. Apoi, cum să vadă alţi copii mâncând, iar el să nu bea decât lapte! Până în prezent, Găbiţă şi-a petrecut jumătate din viaţa sa prin spitale.

Arhiva foto

Ultimii doi ani nu au reuşit să aducă zâmbetul pe faţa micuţului Gabi BeluTrimite ACUM un sms la 8828 cu textul Gabi şi donează 2 EURO Banii se reţin o singură dată

A suportat patru colonoscopii şi alte tratamente mai grele sau mai uşoare care sperăm să-i aducă vindecarea sau măcar o ameliorare puternică. Aşa ne-au spus doctorii. O parte din colonul său este vindecată, însă o alta e afectată. Practic, infecţia colonului recidivează şi asta încercăm să eliminăm prin toate eforturile pe care le facem. Noi, nemaiavând alte resurse ca să continuăm efortul pentru lupta împotriva bolii, cerem sprijinul semenilor noştri, rugându- i să ne înţeleagă şi să ne susţină. Din cauza necesităţii de a veni des la Bucureşti, soţul meu şi-a pierdut serviciul, iar acum trăim doar din ajutorul meu de însoţitor şi din mâncarea de la părinţi şi rude. Ca să venim cu copilul la Bucureşti trebuie să plătim unui şofer 300- 400 de lei, căci nu putem să-l aducem pe Gabriel în microbuz, în contact cu atât de multă lume”, ne-a povestit mama lui Gabriel Belu. Cei care vor să-l ajute pe Gabriel au posibilitatea să doneze 2 euro printr-un SMS trimis la 8828, pentru GABI! Gândiţi- vă că îi dăruiţi un pahar de la lapte unui copil de 4 ani de la ţară!

Arhiva foto
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...