Elena Raiciu (64 de ani) este foarte mulţumită de viaţa ei, mai ales că în timp ce colegii ei se plâng de probleme de sănătate sau de greutăţile vieţii, ea învaţă şi lucrează toată ziua printre tineri. Raiciu este studentă în anul II la Actorie, aşa că grijile ei sunt prezenţele şi examenele, iar satisfacţiile sunt descoperirea marilor scriitori.
“Eu încercam să îi conving pe tinerii din jurul meu să aleagă Actoria, iar în sesiunea din toamnă a admiterii mi-am spus să încerc eu însămi. Am dat un fel de audiţie, la care am recitat «Luceafărul». La primele cursuri din anul I eram puţin speriată, dar apoi totul a fost foarte bine”, a povestit Elena pentru Viaţa Liberă. Femeia a lucrat mult timp la o librărie, însă niciodată nu a avut timp să citească aşa cum o face acum.
Merge la zumba şi joacă teatru
“La vârsta mea, mulţi se plâng de insomnii. Eu le spun că n-am dormit azinoapte pentru că am învăţat la engleză. Sunt absolut încântată că citesc, că descopăr cu adevărat teatrul! Pentru mine, facultatea asta este pur şi simplu o încântare, sunt impresionată de relaţiile pe care le stabilesc cu cei din jurul meu, mai ales că sunt tineri”, mărturiseşte Elena, care acum se pregăteşte să îl joace pe Ipingescu al lui Caragiale.
Efortul pensionarei este observat nu doar de colegii ei, ci şi de profesori, majoritatea mai tineri decât ea, astfel că în anul I, Elena a avut şi bursă de merit.
Mai mult, în timpul liber, pensionara practică zumba! “De fiecare dată, singurul motiv de a merge mai departe a venit din interior. Cred că bătrâneţea e o stare programată şi că nu e niciodată prea târziu să te redescoperi”, a încheiat femeia.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro