În Franța, autoritățile au recomandat ca perioada la care este administrată a doua doză să fie dublată, de la trei săptămâni la șase săptămâni, pentru ca mai mulți oameni să poată primi serul.

În prezent, a doua doză a vaccinului este administrată după trei săptămâni la oamenii din aziluri, care au prioritate, și după patru săptămâni la ceilalți, precum lucrătorii din domeniul sanitar, mai arată sursa citată.

Haute Autorité de Santé (HAS) a transmis într-un comunicat citat de Reuters că distanţarea celor două doze ale vaccinurilor Pfizer şi Moderna, recent aprobat, ar permite imunizarea a 700.000 de oameni în plus numai în prima lună.

HAS consideră că dublarea timpului de așteptare pentru a doua doză este normală, în condițiile în care prima doză ar oferi protecția împotriva virusului după 12-14 zile de la infectare. Autoritatea este un organism independent de care guvernul ține seama, dar recomandările sale sunt consultative.

La britanici, intervalul este de patru ori mai mare

Pe de altă parte, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a transmis luna aceasta că oamenii ar trebui să primească cele două doze din vaccinul Pfizer/BioNTech la distanță de 21 până la 28 de zile.

În Marea Britanie, însă, organismul de reglementare în domeniul medicamentelor a decis că administrarea poate fi făcută și la 12 săptămâni distanță. Mai mulțși medici au trimis o scrisoare ministrului sănătății, prin care au cerut ca perioada să fie redusă la maximum 6 săptămâni.

Aceste decizii au fost luate cu toate că Pfizer/BioNTech, producătorii vaccinurilor, au avertizat că nu au dovezi că serul dezvoltat de ele va continua să ofere protecție dacă a doua doză este administrată după mai mult de 21 de zile de la prima.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.