Firesc, premierul ar fi fost cel care, la sfârşit de mandat executiv, să prezinte starea ţării şi perspectivele ei. La noi, şi-a asumat rolul acesta preşedintele, dar să-l credem (?) că între el şi Tăriceanu nu-s atât de diferite opiniile, ci doar declaraţiile. Conferinţa de presă de la Cotroceni a fost marcată de trei jaloane.
Primul - forţarea notei în privinţa majorării imediate a salariilor bugetarilor. Altfel, spune prezidentul, peste 15-20 de ani România va avea o forţă de muncă doar slab şi mediu calificată, o populaţie de numai 17-18 milioane şi practic neasistată medical. Deci - bani pentru educaţie, sănătate, administraţie, dar bani contra reformă. De ce imediat, înainte de alegeri şi nu după ce noul guvern va analiza cât, ce şi cum, preşedintele n-a mai zis. A apelat părinteşte la sindicatele pe care le trimisese la Guvern, să renunţe la grevă, fiind însă refuzat imediat de federaţii, care vor capul odiosului Tăriceanu.
Al doilea jalon - criza mondială. Împotriva semnalelor externe, preşedintele vede România ca o insulă cu o solidă imunitate. Ba chiar urechează Standard & Poor’s. În 2009, indicele de dezvoltare va fi de 4-4,5%, inflaţia - sub 6,7%, iar deficitul de cont curent va scădea. Cum oare? Mărind cheltuielile, în primul rând, masiv, cele salariale?
Al treilea jalon al discursului - viitorul guvern - e şi cel mai important. Abstracţie făcând de situaţia - improbabilă - a câştigării alegerilor cu 50% + 1 de către o formaţiune, Traian Băsescu a prevenit să nu creadă cineva că, dacă se va duce la Cotroceni cu o majoritate parlamentară deja negociată, el îl va şi desemna ca premier. Altfel spus, a precizat, cu un mesaj subliminal către liberali, că viitorul guvern va fi “al său” şi se şi află în plicul din buzunar. Atunci, la ce-or mai fi bune alegerile? Doar pentru show?