Cel mai cunoscut colindător român, Ştefan Hruşcă, îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, artistul împlinind vârsta de 53 de ani. Cântăreţul va petrece de ziua sa, chiar alături de admiratori, la concertul din această seară pe care-l va desfăşura la Roma, în Italia.
De la jumătatea lunii noiembrie cantautorul maramureşean colindă lumea-n lung şi-n lat, răspândind peste tot magia colindelor străbune. Până la sfârşitul lunii decembrie, el va susţine concerte în aproape 40 de oraşe, majoritatea din România, dar şi din Italia şi Canada.
Artistul va petrece sărbătorile în România, deoarece, este de părere că nici un alt Crăciun nu seamănă cu cel din Ieud, satul său natal. Hruşcă îşi aminteşte cu drag de perioada copilăriei. „Era un Crăciun cu multe cete de colindători la ferestrele ieudenilor, cu mult omăt curat, cu multă forfotă în sat, în Ajun de Crăciun, pentru că atunci se făceau ultimele pregătiri – de aşezat casele şi de făcut cozonacii şi pita pentru sărbători. Cu mirosul de cetină de brad, cu multă bucurie şi iubire de Dumnezeu”, povesteşte Hruşcă.
Ştefan Hruşcă a inclus şi Bucureştiul pe harta concertelor sale, aşadar mâine seară de la ora 20.00 el va fi prezent pe scena Sălii Palatului, pregătit să-i încânte pe bucureşteni cu frumoasele sale colinde şi cu urările de belşug şi sănătate.
“Mai mult ca nicicând publicul simte nevoia de acest fior tradiţional. Este cartea noastră de identitate. Este atuul cu care putem răzbate şi cu care ne putem mândri înaintea multor naţii. Publicul vrea sinceritate şi vrea adevăr. Un concert de colinde este ca o rugăciune“, spunea Ştefan Hruşcă într-un interviu.
Cei ce doresc să se lase colindaţi joi 9 decembrie, de cel ce este simbolul colindului românesc trebuie să ştie că au mai rămas bilete ce costă între 60 de lei şi 150 lei, acestea găsindu-se la Sala Palatului, Magazinele Diverta, Muzica, Librăriile Eminescu, Magazinul Victoria – Midola Music, Magazinul Unirea (parter), Palatul Copiilor şi on-line pe www.biletoo.ro, www.myticket.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro si www.ticketpoint.ro.