Un tânăr din Iaşi a ajuns la spital cu arsuri foarte grave duminică, după ce radiatorul autoturismului pe care îl conducea a explodat din cauza căldurii.
Ieşeanul, în vârstă de 21 de ani, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţe "Sf. Ioan" din Iaşi, precizează Agerpres. Acesta le-a spus medicilor că i-a explodat radiatorul maşinii. Pronosticul este rezervat din cauza severităţii leziunilor şi a complicaţiilor posibile.
"Pacientul prezintă arsuri de gradul II-III la nivelul toracelui şi braţului stâng şi a beneficiat încă de la Unitatea Primiri Urgenţe de măsuri de suport volemic, antalgice şi protecţie chimică. Va rămâne internat în Clinica de Arşi", a declarat coordonatorul UPU, Tudor Ciuhodaru.