Gabriel Volari, din comuna Vorniceni, judeţul Botoşani, băieţelul care a venit pe lume, în februarie, cu o greutate de 5,8 kg, a împlinit, zilele trecute, trei luni. Acum, grăsunul, care mai are două surioare şi un frăţior, cântăreşte 8,2 kilograme, cât un copil de un an.
“Toate rudele, prietenii de familie, oamenii din sat m-au vizitat imediat după externare şi vin şi acum să-l vadă pe Gabriel. Fiul meu a devenit vedetă în comună”, se mândreşte Simona Volari, mama grăsunului.
Sâmbătă, micuţul a împlinit trei luni şi a fost sărbătorit de cei trei fraţi ai săi, Mihai, care este încă la grădiniţă, Nicoleta, elevă în clasa a II-a, şi Andreea, în clasa a IV-a.
Mama copiilor spune că, până la Gabriel, “Mişu” a fost cel care a deţinut în familie recordul de greutate la naştere, sosind pe lume cu 4,7 kilograme.
“Nicoleta a avut 4,2 kilograme, iar Andreea a cântărit 3,7 kilograme”, mai spune femeia. Iniţial, mama lui Gabriel, care a cântărit la naştere 5,8 kilograme, s-a speriat că acesta ar putea dezvolta unele afecţiuni cardiace sau obezitate. Dar a fost liniştită de medicul de familie, care monitorizează bebeluşul în permanenţă: deşi acum cântăreşte 8,2 kilograme, aproape cât un copil de un an, Gabriel e perfect sănătos.