Lăsatul secului de brânză pentru Postul Paștelui 2017. Tradiții și superstiții

Comentează
Lăsatul secului de brânză pentru Postul Paștelui 2017 mai poartă numele de Duminica iertării, potrivit calendarului ortodox 2017 și este ultima zi dinaintea Postului Paștelui. În calendarul bisericesc, Lăsatul Secului are două etape care conduc treptat către Postul Sfintelor Paște: Duminica Înfricoșatei Judecăți – când se lasă sec de carne și Duminica Izgonirii lui Adam din Rai – când se lasă sec de brânză. Duminica aceasta, pe 26 februarie, are loc Lăsatul secului de brânză pentru Postul Paștelui 2017, în duminica izgonirii din Rai a lui Adam (Duminica iertării), iar luni, pe 27 martie, începe Postul cel Mare al Paștelui. Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante, fiind numit și Postul Mare. Cei care țin Postul Paștelui trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimentele de provenienţă animală. Mai mult, aceştia trebuie să se înalte sufleteşte prin rugăciune alături de fapte bune. Tradiții de Lăsatul secului de brânză pentru Postul Paștelui 2017 Praznicul de duminică este împodobit, din moși-strămoși, de tradiții pe care creștinii ortodocși le respectă pentru a avea un post ușor, care să înfrâneze puterea de a păcătui. În sudul țării se păstrează tradiția halviței: gazda leagă o bucată de halviță cu o sfoară și se plimbă prin fața tinerilor oaspeți, iar aceștia trebuie s-o prindă cu gura. Cine o prinde, păstrează desertul ca recompensă. O altă tradiție de acum este ca agricultorii să-și lege grânele, ca păsările să nu le distrugă recoltele. În centrul țării se aprind focuri pe dealuri, pentru a purifica satele și pentru alungarea spiritelor rele. În Muntenia se prepară plăcinte cu brânză dulce și stafide, ce se oferă soacrelor, ca relațiile să rămână dulci în timpul Postului Paștelui. În duminica Lăsatului Sec de brânză se mai oferă copiilor nevoiași șapte sticle de lapte, reprezentând cele șapte săptămâni ale postului. I se mai spune Ziua Împăcării, căci bunii creștini cer iertare. Vecinii, rudele, cunoscuţii se vizitează şi îşi cer iertare unii de la alţii, ca să intre curaţi în Post. Urarea care se face este „Post ușor!”. Ce nu ai voie să faci de Lăsatul secului de brânză pentru Postul Paștelui 2017  E bine să mănânci un ou copt sau fiert, ca să ți se pară Postul mic și ușor ca oul. Resturile și firmiturile de la masa de Lăsata secului nu se aruncă decât înspre Răsărit, pentru a nu se împrăștia belșugul. Nu se coase, nu se toarce, nu se țese, nu se fac treburi casnice, căci altminteri casa poate fi lovită de rele, de boli și distrugeri. Nu se dă nimic cu împrumut, se fac pomeni cu turte din mălai, pentru morți și vii. Fetele bătrâne sau cele care vor să se mărite țin post negru în Duminica dinaintea Postului Mare, fără a pune gura nici măcar pe un strop de apă, până la asfințit.  Finii merg cu plocon la nași de Lăsatul secului În duminica de Lăsatul Secului dinaintea Postului Paștelui 2017, care anul acesta pică pe data de 26 februarie, românii creştin-ortodocşi obişnuiesc să-şi viziteze naşii de cununie. Nu scrie în cărţile sfinte că trebuie să le duci cadouri naşilor în ziua de Lăsata Secului, însă obiceiul a rămas împământenit de veacuri, în tradiţia populară. Duminica dinaintea Postului e serbată mai mult de finii şi de naşii care sunt şi prieteni apropiaţi. Când începe Postul Paștelui 2017 Anul acesta, Paștele se sărbătorește pe 16 aprilie, însă Postul Paștelui începe încă de sfârșitul acestei luni. Postul Paştelui începe în 2017 pe data de 27 februarie și ține 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor. Paștele va fi sărbătorit pe 16 aprilie, potrivit calendarului ortodox, în aceeași zi fiind celebrat și Paștele catolic. În Postul Paștelui, conform rânduielilor bisericești, nu se fac nunți, iar pe 26 februarie are loc Lăsatul secului. Postul Paștelui durează patruzeci de zile, la care se adaugă săptămâna Patimilor. Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre toate cele patru posturi importante, fiind numit și Postul Mare. Cei care țin Postul Paștelui trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunţarea la alimentele de provenienţă animalice. Mai mult, aceştia trebuie să se înalțe sufleteşte prin rugăciune alături de fapte bune. Foto: crestinortodox.ro
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește