La Colegiul Tehnic Energetic din Capitală, unde Petronela Mihalache a fost bătută măr, în urmă cu câteva zile, de două colege, a început ieri o anchetă.
“Trebuie să se stabilească vinovăţia fiecărui participant la acest incident. Cel mai târziu vineri se va întruni un consiliu în care se vor stabili pedepsele”, ne-a declarat Marian Banu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti. Aurelia Drăgoi, diriginta Petronelei, a văzut mare parte din încăierarea fetelor.
“Am auzit zgomote şi când am intrat în clasă le-am văzut încleştate. Am strigat la ele, am încercat chiar să le despart, dar nu am reuşit decât cu ajutorul a doi băieţi şi al femeii de serviciu”, ne-a mărturisit diriginta.
Agresoarele nu pot fi exmatriculate
Cele două bătăuşe, Loredana şi Roxana, se pare că erau deja, de multă vreme, recunoscute drept “oi negre” ale colegiului. “Cele două fete au sute de absenţe şi rezultate foarte slabe la învăţătură. Cu toate acestea, legea nu ne permite să le exmatriculăm, pentru că nu au terminat învăţământul obligatoriu. Cel mai probabil vor avea nota scăzută la purtare”, ne-a declarat directoarea Colegiului Energetic.
Au trimis sms-uri de ameninţare colegilor
Reporterii Libertăţii l-au vizitat, ieri, la Spitalul “Marie Curie” din Capitală, pe Robert, elevul în vârstă de 17 ani bătut în apropierea şcolii de mai mulţi puştani. Tânărul, scrimer la Clubul Steaua, nu ştie de ce atacatorii, doi dintre ei colegi de şcoală cu el la Liceul “Ion Barbu”, au tăbărât pe acesta cu pumnii şi cu picioarele la doar 50 de metri de instituţia de învăţământ.
“Pe doi îi ştiam din vedere, ne mai salutam aşa, din când în când. Nu ştiu cu ce i-am deranjat”, ne-a declarat, de pe patul de spital, băiatul.
Bătăuşii au planificat din timp atacul asupra colegului lor, pe care l-au ameninţat prin intermediul altor elevi. “Au trimis mai multe SMS-uri de ameninţare colegilor. Una dintre fetele din clasă a primit un mesaj, în care îi spuneau că voi avea de suferit. De aceea, în ziua în care m-au lovit, am ieşit din şcoală pe uşa din spate, tocmai ca să îi evit”, ne-a declarat sportivul. Şi agresorii elevului riscă să le fie scăzute notele la purtare.
Codul Penal e mai dur: îi paşte puşcăria
Dacă la şcoală sancţiunile sunt minore, Codul Penal e mai dur cu elevii bătăuşi. Faptele lor se încadrează la “loviri şi alte violenţe”. În cazul în care se va ajunge la proces, puştii bătăuşi ar putea sta după gratii între o lună şi trei luni, sau ar putea primi câte o amendă al cărei cuantum va fi stabilit doar de instanţă. În cazul în care victima intenţionează să obţină despăgubiri materiale şi morale, va trebui să îi acţioneze în judecată pe agresori.