Camera Consultanților Fiscali (CCF) trage un semnal de alarmă privind noile prevederi din Legea 141/2025, cunoscută și ca „Legea Bolojan”, care afectează grav dreptul angajaților din România la concediu medical compensat.
Potrivit unei adrese oficiale transmise către Ministerul Finanțelor, ANAF și CNAS, modificările legislative au generat o situație absurdă și inaplicabilă pentru toate domeniile, inclusiv în Educație, conform Edupedu.
Legea 141/2025 a redus drastic perioada în care statul mai compensează concediile medicale de la 90 de zile la 30 de zile. Însă nu este vorba despre 30 de zile calendaristice consecutive, ci de „30 de zile într-un interval de 12 luni anterioare lunii în care se depune declarația 112”.
Această formulare ambiguă face, practic, imposibilă compensarea corectă a multor concedii medicale reale.
Așa cum subliniază Camera Consultanților Fiscali în analiza oficială: „Angajații se pot îmbolnăvi fie exact o lună, fie 14 zile. Dar nu 15 zile, nici 31.”, potrivit sursei citate.
Exemplu concret: un salariat aflat în concediu medical din 10 iunie până în 10 iulie, adică exact 30 de zile, nu se mai încadrează în termenul prevăzut de lege, pentru că depășește „intervalul lunar anterior declarației 112”.
Noile reglementări lasă angajatorii fără dreptul de a recupera de la stat sumele plătite angajaților aflați în concediu medical, deși aceștia contribuie la sistemul de asigurări sociale. Potrivit CCF, noua lege:
În concluzie, CCF solicită Guvernului modificarea urgentă a articolului introdus prin Legea 141/2025, care aduce mai multă confuzie decât eficiență și blochează dreptul angajaților la concedii medicale decontate.
Tot Legea 141/2025 stabilește cine primește voucherele de vacanță în valoare de 800 de lei.
George72 02.08.2025, 20:22
Din cauza unor cretini si nesimțiți care au abuzat de medicale, acum e pus sub semnul întrebării orice om care are ghinionul sa se îmbolnăvească, realmente.
Alexss80 02.08.2025, 20:31
Bravo. Trebuie interzise concediile medicla iar ,cei care vor medicale ,sa ii dam afara de la munca si sa devina asistati sociali ,ca sa poată beneficia de asistenta medicala gratuita. Bravo bolovane ai rezolvat o problema majora in tara asta. Te mai miri de ce apar extremiști si reînvie legionarii si toate aste . Datorita politici tale de bolovan . Asa începe războiul dar ești prea orb
Duracril 06.08.2025, 21:47
Este cel mai slab, fals și prost scris articol de presă pe care l-am citit vreodată.