Cei 13 lei salvaţi de la Grădina Zoologică din Oradea şi duşi în urmă cu cinci săptămâni la Yorkshire Wildlife Park din Anglia au devenit mândria parcului.
"Când au ajuns aici erau plini de răni, erau slabi, dar s-au vindecat frumos şi şi-au revenit. Nu văzuseră niciodată păsări zburând deasupra lor, nu au stat liberi, nu alergaseră niciodată pentru că nu au avut până acum un spaţiu aşa de mare numai al lor", a declarat Alan Tevendale, veterinarul de la Yorkshire, pentru Sky News.
"Nu putem salva toate animalele de acolo, nu le putem aduce aici, dar o să-i ajutăm pe cei din România să îmbunătăţească condiţiile de viaţă de acolo", a adăugat medicul.
Acum, leii de la Oradea au devenit mândria grădinii zoologice din Anglia.
Citeşte şi Leii de la Zoo Oradea au ajuns în Anglia