Actorul în vârstă de 44 de ani a decis să scoată din conturi 5 milioane de dolari și să-i doneze în acest scop.

Banii au fost trimiși unei fundații, Earth Alliance, care se ocupă de strângerea de fonduri pentru salvarea pădurii amazoniene.

Fundația va oferi ajutor financiar partenerilor locali din zonele afectate de incendii, a notat Metro.

„Pădurea amazoniană arde în continuu (…). Mai mult de 72.000 de incendii au fost raportate de un institut din Brazilia.

În comparație cu anul trecut, numărul incendiilor a crescut semnificativ, de la 40.000 la 72.000.

Distrugerea pădurii crește rapid și eliberează o cantitate mare de dioxid de carbon în atmosferă, distrugând un ecosistem care absoarbe milioane de tone de emisii de carbon în fiecare an.

„Fără Amazon nu putem ține sub control încălzirea Pământului”

Pădurea reprezintă una dintre cele mai importante arme ale planetei, împotriva schimbării climatice”, a precizat fundația pe site-ul său oficial.

DiCaprio a făcut și un apel și la alte persoane cu conturile burdușite cu bani să contribuie la salvarea pădurii.

„Cea mai mare pădure tropicală din lume reprezintă o parte decisivă în soluţia globală privind climatul”, a scris DiCaprio într-un mesaj publicat pe Instagram.

„Fără Amazon nu putem ţine sub control încălzirea Pământului”, a mai spus acesta.


Citeşte şi:

Incendiile din Amazon, o practică obișnuită de pregătire a terenului agricol. Cum diferă incendiile din 2019 față de cele din anii precedenți

Emmanuel Macron: Liderii din G7 au convenit să ajute „cât mai repede ţările lovite” de incendiile din Amazonia

Noi imagini din spațiu cu incendiile din Amazonia. Președintele Braziliei trimite armata să lupte cu flăcările

Ce a postat Simona Halep în miez de noapte, după victoria splendidă de la Dubai. Surpriza de la miezul nopții!
GSP.RO

Ce a postat Simona Halep în miez de noapte, după victoria splendidă de la Dubai. Surpriza de la miezul nopții!

Horoscop 23 februarie 2020. Taurii își reînnoiesc cercul de prieteni
HOROSCOP

Horoscop 23 februarie 2020. Taurii își reînnoiesc cercul de prieteni