Liderul PNL Valeriu Stoica nu sustine propunerea Guvernului de introducere a "leului greu" in urmatorul an, considerand aceasta operatiune inutila. El a adaugat ca nu este de acord cu "risipirea" a 50 de milioane de dolari, suma necesara introducerii "leului greu".
Liberalii sustin ca finantarea unui asemenea proiect urmareste doar obtinerea unor beneficii propagandistice si electorale si ascunde incapacitatea actualei Puteri de a restructura economia. "Ar fi bani aruncati in vant, pentru ca noua moneda ar opera doar cativa ani, deoarece in 2007-2008, dupa cum afirma premierul, ar urma sa se realizeze trecerea la euro", a spus Stoica.