Cu toate acestea, lumea stiintifica refuza sa accepte o realitate atestata. Printre cercetatorii care au crezut in marturiile existente se afla si romanul Emil Racovita, care afirma in 1903 ca a fost si ramane pe deplin „convins de existenta uriasului animal a carui aparitie este semnalata in fiecare an de marinari si pe care ei il numesc sarpe de mare”.

Leviathanul este o creatie a mitologiei feniciene, care a patruns mai tarziu in folclorul evreilor ca personificare a raului, la fel ca si sarpele. Asociat abisurilor, Leviathanul este un fel de agent al haosului, chiar daca in textele sacre el ramane o fiinta creata de Dumnezeu cu scopul de a fi invinsa sau stapanita de om. Altfel spus, Leviathanul este o incercare care-i e data omului.
Citind textele sacre, ne dam seama ca Leviathanul are doua forme principale, absolut distincte. El apare mai intai ca un balaur cu sapte capete. Pe de alta parte, cea de a doua intrupare a Leviathanului pare a fi in stransa legatura cu Marele Sarpe de Mare.
Iata cum este descris in Biblie, la sfarsitul Cartii lui Iov (41), acest animal despre care pomeneste chiar regele David in Psalmul 104:
„Spinarea lui este ca un sirag de scuturi pe care le-ai fi intarit si pecetluit puternic (…)
Din stranutul lui scapara lumina si ochii lui sunt rosii ca pleoapele zorilor.
Din gura lui ies parca niste torte aprinse si izbucnesc valuri de scantei.
Din narile lui iese fum, ca dintr-o caldare prinsa la foc si care fierbe. Puterea lui e adunata in grumazul lui si inaintea lui tasneste groaza.
Carnea lui e indesata; oricat ai apasa in ea nu se lasa (…)
Sa-l atingi cu sabia nu folosesti nimic, nici cu lancea, nici cu sageata, nici cu toporul (…)
Cand se afunda, apa fierbe ca intr-o caldare, el preface marea intr-un cazan de fiert mirodenii.
El lasa in urma lui o dara luminoasa (…)
Pe pamant el nu-si afla perechea si e facut sa nu cunoasca frica.
El se uita de sus la toti cati sunt puternici si este imparat peste toate fiarele salbatice”.
Animal mitologic sau nu, acest Leviathan seamana ingrozitor de mult cu unii serpi de mare zariti de marinarii moderni. Aluzii la animale serpentiforme uriase se gasesc si in textele lui Aristotel, Pliniu cel Batran si Vergiliu. Acelasi lucru se petrece si in India si in China antica. Dar amanuntele lipsesc cu desavarsire, asa incat ne vedem nevoiti sa consideram ca descrierea din Cartea lui Iov este absolut unica relatare interesanta ramasa din Antichitate, chiar daca ea reprezinta rezultatul unui amalgam de marturii diferite si fara indoiala indepartate in timp unele de altele.
Antichitatea tarzie, Evul Mediu timpuriu si Evul Mediu aveau sa vada inflorind, sub pana a diferiti autori, un adevarat labirint populat cu monstri zoologici legendari, din care oricine ar dori sa extraga o informatie valabila ar insemna sa dea dovada de un spirit de aventura cu totul remarcabil, mai ales ca adesea este imposibil de stabilit daca aluziile se refera la observatii originale sau la relatari mai vechi (oricum destul de vagi!) repuse in circulatie si ajunse din nou la moda.
Dar o data cu secolul al XVI-lea, sarpele de mare a redevenit din ce in ce mai real, gratie unui arhiepiscop suedez emigrat in Italia: Olaus Magnus.
In 1539, Olaus Magnus a publicat la Venetia o harta a Europei de Nord, pe care printre alte animale extraordinare a reprezentat doi serpi de mare. In 1555 a aparut la Roma lucrarea sa „Historia de gentibus septentrionalibus” (intitulata Histoire des pays septentrionaux – Istoria tarilor septentrionale – in traducerea franceza) in care Olaus se referea pe larg la un sarpe marin urias cu ochii rosii, lung de 60 m si cu un diametru de 6 m, impodobit cu o coama bizara si care, intre altele, avea obiceiul nefast de a porni pe tarm la vanatoare de vite, de-a lungul coastelor norvegiene, atunci cand nu ataca pur si simplu vapoarele, insfacand marinarii de pe punte pentru a-i devora.
Enciclopedistii Renasterii vor relua aceste povestiri care vorbesc despre monstri inspaimantatori, povestiri vizibil marcate de imaginea biblica a Leviathanului. De aici si pana la monstrul din Loch Ness n-a mai fost decat un pas, parcurs in cateva sute de ani, ce-i drept, dar leviathanul a ramas mereu prezent in constiinta umanitatii. Si va continua s-o faca.

Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
Ce a spus Cătălin Botezatu despre noua iubită a lui Pepe, în direct, la TV. Toată țara a aflat
Playtech.ro
Ce a spus Cătălin Botezatu despre noua iubită a lui Pepe, în direct, la TV. Toată țara a aflat
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Observatornews.ro
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
HOROSCOP
Horoscop 18 iunie 2021. Leii acordă mai multă atenție părții frumoase a vieții, relaxării și deplasărilor
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)