Fata de precedentele relatii extraconjugale ale lui Bill Clinton, situatia este acum diferita. Nu el e cel care trebuie sa-si apere imaginea de om politic, ci sotia lui, Hillary. Aleasa senator de New York, aceasta stie ca un eventual divort nu ar da deloc bine in fata alegatorilor. De aceea, s-a gandit sa-i ofere sotului ei o oarecare libertate, cu conditia ca faptele lui Bill sa nu dauneze in nici un fel carierei ei politice. Revista „Globe” a prezentat o parte a acestui contract de casatorie intocmit, conform unor prieteni ai familiei Clinton, chiar de Hillary.
Bill poate avea oricate amante si oriunde in lume. Cu o exceptie: teritoriul SUA. Cu alte cuvinte, fostul presedinte va trebui sa zboare mii de kilometri pentru a-si intalni eventualele iubite, care nu pot fi de nationalitate americana. Acestea nu vor avea voie, sub nici o forma, sa calce pe teritoriul SUA.
In contract, Bill Clinton se obliga ca, in cazul in care are relatii extraconjugale, sa se comporte cat mai discret, pentru a nu atrage atentia presei si a opiniei publice.
Atunci cand Hillary va considera ca sotul ei „a sarit calul”, Bill va fi nevoit sa se desparta de respectiva amanta si sa revina la indatoririle „oficiale”, de sot iubitor.
Daca fostul presedinte nu va respecta oricare din aceste conditii, Hillary are dreptul sa ceara imediat divortul, fara ca sotul ei sa se poata opune in vreun fel. Apropiatii familiei considera, insa, ca Bill nici nu se gandeste sa incalce vreun punct al contractului. La urma-urmei, suna tentant sa revina, odata si odata, la Casa Alba, chiar daca in calitate de sot al presedintelui. Dupa cum se stie, Hillary a anuntat oficial ca-si doreste sa devina prima femeie-presedinte din istoria SUA.