Situaţia e albastră. Ce se va întâmpla, vom putea ieşi şi din acest impas? “Om muri şi- om vedea” e cel mai bun răspuns care poate fi dat, cu tot umorul său macabru. Vorba care a făcut furori sub comunism îi aparţine poetului avangardist Stephan Roll, alias Ghiţă Dinu, fiul celui cu Lăptăria lui Enache. Un superb chefliu, prieten cu genialul pictor, marele postimpresionist european Lucian Grigorescu, după cum mă asigură preabunul meu prieten Corneliu Leu, autorul unei scrisori deschise epocale: “Apocalipa cu simbrie”. Un mare scriitor, eludat, în mod special, de noii scârţa-scârţa pe hârtie!
Ce ţară blestemată, să fie condusă numai de ciocoi. De arendaşi ai ţării, care-au transformat speranţa în dezamăgire, bucuria în ură, dragostea în venin.
Ce speranţe poţi avea în acestea clipe? Poate a supravieţuirii, deşi aceasta este de cele mai multe ori cumplită. Nu degeaba, popular se spune că în vremurile apocaliptice oamenii se vor ruga la morminte: “Ieşiţi voi, ca să intrăm noi în locul vostru”.
Nu-s deloc pesimist, dar chiar nu mai văd soluţii. Iar redresarea trebuie făcută pentru toţi cei 22 de ani scurşi, parcă-n zadar. Oare câte generaţii vor mai trebui sacrificate, ca România să-şi revină? Câte altare ale jertfei va trebui să mai ridicăm? O fi acesta blestemul neamului românesc? Scurte, prea scurte momente de glorie, urmate de triste şi răvăşitoare decenii? O viaţă zdrobită, marcată doar de momentele e- senţiale: naştere şi căsătorie, eventual naşterea pruncilor? Om muri şi-om vedea! Dar măcar să murim frumos!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.