de Justin Gafiuc și Cătălin Tolontan
Acest dosar conține felul în care Guvernul României reinventaria Tezaurul României transportat în 1916 și 1917 la Moscova și sechestrat apoi de sovietici.

De la ”Moscova 1” la ”Moscova 2”

BNR a denumit toate datele din 1916-1917 și cele ulterioare, din anii 30, dosarul ”Moscova 1”.

”Moscova 1” a stat la baza revendicării, fără succes, a tezaurului național.

Dosarul întocmit în 1941 și descoperit acum e, în sine, o noutate absolută, trezită la viață după 80 de ani.

Opinia publică a aflat de existența dosarului ”Moscova 2” după ce Libertatea a publicat povestea în ziarul de joi, 7 martie 2019.

Ajuns la Banca Națională în august 2018, biblioraftul găsit la Brașov a primit numele de ”Moscova 2” și a intrat într-un proces de studiere. Experții au certificat că documentele sunt autentice și de mare valoare istorică.

La întrebarea ”Ce aduce în plus Moscova 2 în chestiunea posibilei recuperări a Tezaurului?”, consultate de ziar, autoritățile consideră că e devreme să se pronunțe.

”Moscova 2” include multe elemente deja existente în ”Moscova 1”, printre care inventarul din 1916-1917 în română și franceză, pentru că Franța a fost garantul depozitării Tezaurului României la Moscova.

Dar ”Moscova 2” aduce și elemente noi, pentru că, până acum, nu s-a știut că în 1941 s-a făcut un alt inventar, însoțit de interpretările guvernului român din acea vreme.

Libertatea a decis să ofere publicului acest document integral, aflat în posesia redacției și alcătuit din copii fidele ale tuturor celor 287 de file aflate și în posesia BNR.

”Informație de interes public” înseamnă, simplu spus, o informație care aparține publicului.

”Moscova 2” e un document de mare interes public care astăzi revine, după 80 de ani, la proprietarul său de drept: cetățeanul român.

CITEȘTE ȘI: 

„Dosarul Moscova 2” este numele pe care BNR l-a dat documentelor de la Brașov. Bucătarul Attila Szocs, un maghiar din Brașov, și iranianul Rezaei Kejani Davood au făcut o descoperire care reaprinde o veche dispută istorică și de patrimoniu

EXCLUSIV | Descoperire istorică! Un brașovean și un iranian au găsit, ascuns într-un dulap de epocă și neatins de 80 de ani, dosarul pe care Antonescu l-a trimis cu armata la Moscova ca să revendice tezaurul României!

Ce se află în Tezaurul României evacuat la Moscova în Primul Război Mondial

Google News Urmărește-ne pe Google News