• declaraţiile privind ajutorul de şomaj;
  • declaraţiile privind ajutorul social;
  • declaraţiile privind obţinerea alocaţiei de stat pentru copii;
  • declaraţiile privind acordarea burselor pentru elevi si studenţi, pentru obţinerea de rechizite scolare şi pentru obţinerea de locuri de cazare în cămine;
  • declaraţiile privind stabilirea sau valorificarea drepturilor foştilor deţinuţi politici, veteranilor de război şi văduvelor acestora;
  • declaraţiile privind valorificarea drepturilor persoanelor cu handicap;
  • declaraţiile şi procurile necesare în procedura de obţinere a despăgubirilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., în vederea achiziţionării de autoturisme;
  • declaraţii de donare de organe, ţesuturi şi celule.

Reduceri de până la 100%
De asemenea, moştenitorii minori care n-au venituri proprii şi moştenitorii din zonele declarate calamitate pot să beneficieze de reduceri de până la 100% din onorariul datorat. De această reducere mai pot beneficia şi moştenitorii care nu obţin deloc venituri sau care obţin venituri sub nivelul minim pe economie.
Libertatea te ajută | Ce acte poţi întocmi gratuit la notar?

Când mă pot pensiona dacă am grupa I?

Sunt născut în septembrie 1960. Am o vechime de 34 de ani, din care 15 ani şi 10 luni în gr. I. Când mă pot pensiona? Anton Năstase – Buftea
Răspuns: Conform site-ului: www.lapensie.com, vă puteţi pensiona la 56 de ani şi 7 luni. Beneficiaţi de o reducere de 8 ani şi 5 luni.

Cum îmi pot recupera cartea de muncă?

Vreau să-mi recuperez cartea de muncă. Unde pot găsi arhiva unei societăţi care nu mai există? Carmen L. – Bucureşti
Răspuns: Trebuie să vă adresaţi la Arhivele Naţionale, care se află în bd. Regina Elisabeta nr. 45, sector, 5, telefon: 021. 315.24.46. Aici puteţi afla cine a preluat arhiva fostului dv. loc de muncă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.