Codul Rutier prevede că suspendarea pe timp limitat a dreptului de a conduce este o sancţiune pe care o pot primi şoferii, pe lângă amendă. În anumite situaţii, şoferii sunt obligaţi să susţină un test de cunoaştere a regulilor de circulaţie înainte de terminarea perioadei de suspendare. Dacă nu te prezinţi la acest test sau nu îl promovezi, perioada de suspendare se majorează automat cu încă 30 de zile. Prelungirea se aplică o singură dată. Iată în ce situaţii trebuie să se susţină testul:

  • dacă permisul auto a fost reţinut pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau pentru nerespectarea regulilor referitoare la prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea pe culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

  • dacă fapta şoferilor vinovaţi a fost urmărită ca infracţiune contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, iar procurorul a dispus clasarea/renunţarea la urmărirea penală sau instanţa a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.