Iată ce trebui să ştii înainte de a depune bijuteriile:

  • greutatea corectă a obiectului sau obiectelor din metal preţios pe care doreşti să le amanetezi;

  • numărul corect de carate pentru aur al obiectului respectiv;
  • dacă bijuteria respectivă are montate pietre preţioase şi care este calitatea acestora, adică dacă sunt naturale sau sintetice;
  • starea obiectului: dacă prezintă sau nu defecte, pentru a le putea recunoaşte în momentul ridicării bijuteriei după expirarea contractului de amanet;

  • pentru informaţii te poţi adresa la unul din ghişeele Direcţiei Metale Preţioase, Pietre Preţioase şi Proces Kimberley, din Bucureşti sau la cele 20 de ghişee din ţară;
  • casa de amanet trebuie să te informeze în legătură cu: preţul oferit, comisionul perceput, posibilitatea plăţii înainte de termen şi a recalculării comisionului, condiţiile de prelungire a contractului de amanet şi eventuala perioadă de graţie, condiţiile de recuperare a obiectelor amanetate.

Telefonul cititorului: 021.203.08.49 (Luni-vineri 12.00-16.00)

Cum pot lua legătura cu Casa de Pensii?
Mă deplasez cu mare greutate. Am încercat la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din sect. 1, la tel. 021.316.62.62, pentru o problemă financiară, dar nu am reuşit să-i contactez. Unde să mă adresez ? Ecaterina Anastasiu, Bucureşti
RĂSPUNS: Telefonul la care aţi apelat este funcţional. Trebuie să mai insistaţi. Dar pentru un surplus de siguranţă puteţi apela şi la Casa de Pensii amplasată tot în sectorul 1, str. Petru Maior, nr. 73, tel. 021.222.31.85.
Unde pot găsi arhivele unor întreprinderi?
Se apropie termenul de depunere a dosarului de pensionare. Am lucrat până în 1990 la două întreprinderi din Bucureşti. Am nevoie de nişte documente, dar cele două întreprinderi şi-au schimbat adresa. Unde pot solicita informaţii? Mircea Stanciu, Bucureşti
RĂSPUNS: Încercaţi la Arhivele Naţionale ale Municipiului Bucureşti, Calea Văcăreşti nr. 470, tel. 021.33.20.771.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Unica.ro
Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
WOW, cum arăta Dana Budeanu, în urmă cu 15 ani, înainte să devină celebră pe social media. Purta pălării extravagante și rochii cu decolteu adânc, iar rujul roșu era semnătură. Imaginile care fac și acum furori
Viva.ro

Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Libertateapentrufemei.ro
Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
De duminică, 2 februarie 2025, de la ora 8, patru zodii într-o eră de vis. Se adună cele bune în viața lor
FANATIK.RO
De duminică, 2 februarie 2025, de la ora 8, patru zodii într-o eră de vis. Se adună cele bune în viața lor
ELLE EXCUSIV: Citește un interviu de excepție cu Cameron Diaz & Jamie Foxx, protagoniștii filmului Back in Action
Elle.ro
ELLE EXCUSIV: Citește un interviu de excepție cu Cameron Diaz & Jamie Foxx, protagoniștii filmului Back in Action
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Unica.ro
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Apartamente în Capitală de 100.000 de euro, cu gratii la ferestre. Proprietar: "Noi suntem spionii de la etajele 9, 10 şi 11"
Observatornews.ro
Apartamente în Capitală de 100.000 de euro, cu gratii la ferestre. Proprietar: "Noi suntem spionii de la etajele 9, 10 şi 11"
Horoscop 2 februarie 2025. Berbecul are șansa de a deveni o sursă de inspirație pentru toți cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 2 februarie 2025. Berbecul are șansa de a deveni o sursă de inspirație pentru toți cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI