Răspunde avocat Adrian Cuculis: Necesitatea efectuării unei paze comunale în mediul rural este reglementată prin Legea nr 333 din 08.07.2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, actualizată (publicată în Monitorul Oficial al Româniiei nr 189 din 18 martie 2014).

În acest act normativ se regăsește o astfel de obligație pentru membri comunității.

Desigur, legea prevede și posibilitatea ca persoanele/firmele care prestează această activitate de pază comunală să fie plătite, în baza unui contract încheiat cu consiliul local, însă numai în situația în care paza nu se poate face cu personal din cadrul localității respective, prin rotație.

Aceasta, desigur, cu excepția situației în care nu sunt suficiente persoane în localitatea respectivă, pentru a se face paza prin rotație, sau persoanele existente nu sunt apte din punct de vedere medical.

Având în vedere vârsta dumneavoastră înaintată, cel mai probabil, nu vă încadrati din punct de vedere medical, pentru a efectua o astfel de activitate, prin urmare veți fi nevoit să achitați contravaloarea acestui serviciu.

Cuantumul plății pentru neefectuarea serviciului de pază comunală se stabilește, de asemenea, de către consiliul local, potrivit legii.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Un român aflat la Istanbul, surprins de reacția turcilor când aflau de unde este: "Orice le spui, când aud...”
GSP.RO
Un român aflat la Istanbul, surprins de reacția turcilor când aflau de unde este: "Orice le spui, când aud...”
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Viva.ro
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
"De două zile tot umbla să se arunce în faţa trenului". Tragedie în București, un bărbat a murit spulberat de tren pe Şoseaua Industriilor
Observatornews.ro
"De două zile tot umbla să se arunce în faţa trenului". Tragedie în București, un bărbat a murit spulberat de tren pe Şoseaua Industriilor
Cazul unui bloc din Sectorul 5, cu un etaj construit ilegal. Inspector în construcții: „Nu am văzut că a făcut în plus!”
Știrileprotv.ro
Cazul unui bloc din Sectorul 5, cu un etaj construit ilegal. Inspector în construcții: „Nu am văzut că a făcut în plus!”
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
Cu ce s-a confruntat Lovin când a intrat într-un supermarket din Ţinutul Secuiesc. Bogdan Cosmescu: ”Te-a înjurat sau a dat după tine? Eu n-am păţit”
Orangesport.ro
Cu ce s-a confruntat Lovin când a intrat într-un supermarket din Ţinutul Secuiesc. Bogdan Cosmescu: ”Te-a înjurat sau a dat după tine? Eu n-am păţit”
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
HOROSCOP
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!