Potrivit tradiţiei, domnitorul venea de multe ori să ceară sfătuire de la cuviosul Daniil. Se spune că sfântul Daniil este cel care l-a îndemnat pe domnitor să întemeieze Mănăstirea Putna, arătându-i şi locul cel mai bun pentru ctitoria sa.
Daniil Sihastrul era iubitor de linişte şi singurătate. Ca să nu fie silit să devină mitropolit al Moldovei, Sfântul Daniil îşi părăseşte chilia de lângă noua Mănăstire Putna şi se retrage într-un loc singuratic de pe malul pârâului Voroneţ, săpându- şi o nouă chilie în piatră.
Chilia de piatră de la Putna se află nu departe de locul unde se varsă pârâul Viteul în pârâul Putna; cealaltă chilie, din Valea Voroneţului, se află sub stânca Şoimului. Mai cunoscută şi vizitată este cea de la Putna.
Chilia este săpată într- o stâncă, deasupra văii. Este scobită cu dalta şi cuprinde un paraclis cu trei despărţituri, şi anume: pronaos, naos şi altar. Lungimea întregului loc scobit în piatră este de 9,25 m, iar înălţimea, de 2 m. În această chilie a trăit 20 de ani. Aici veneau monahi ori pustnici din toată ţara pentru a primi îndemnuri şi sfaturi duhovniceşti. Moaştele Sfântului Daniil se odihnesc la Voroneţ, în biserică, în pronaos.Libertatea te ajută | Unde se află chilia lui Daniil Sihastrul?

Minipateric contemporan

Despre părinţii români din vremurile noastre poţi afla mai multe detalii dacă vei cumpăra cartea “Minipateric contemporan”, scrisă de părintele profesor Ion Buga. Volumul costă numai 9,99 de lei.
Autorul spune că a scris “această carte mică pentru oamenii mari din veacul meu, am scris-o încet, în pas domol, cu viaţa şi cu moartea lor, aşa cum îi priveam din urmă, urcând către Împărăţie, cu putere multă. Avem nevoie de modele. Şi dacă lumea ar urma aceste modele, n-ar greşi niciodată: părinţii Arsenie de la Techirghiol, Cleopa, Justinian Chira, Ioan Negruţiu, Jacint de la Putna, Iulian Stoicescu, Ghenadie Niţoiu, Ioan Boboc, Dometie Manolache, Constantin Sârbu, Nicolae Steinhardt… sau uriaşi ca Stăniloae, Antonie, Anania, Galeriu”. Părintele se simte dator să afirme: “Cu cât cunoşti şi înţelegi mai mult, cu atât eşti mai îndatorat ca martor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.